Japonia se va asigura că propriile sale necesităţi energetice sunt îndeplinite, înainte de a ajuta Europa cu livrări de gaze naturale lichefiate, în eventualitatea unui conflict între Rusia şi Ucraina, a declarat joi ministrul nipon al Comerţului, Koichi Hagiuda, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.
Aceste declaraţii vin într-un context în care există temeri că aliaţii europeni ar putea să se confrunte cu o criză energetică, dacă Rusia va invada Ucraina, un scenariu care a fost dezminţit în repetate rânduri de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Cu toate acestea, mai multe surse citate de Bloomberg susţin că administraţia Biden, precum şi guvernele europene au solicitat Japoniei şi altor state din Asia să redirecţioneze spre Europa o parte din livrările lor de gaze lichefiate.
"Japonia este un importator de energie şi o ţară cu puţine resurse. Prognozele arată o iarnă foarte rece în acest an, aşa că trebuie să ne asigurăm că propriile noastre necesităţi energetice sunt îndeplinite. Ulterior, Japonia va analiza ce poate face pentru a ajuta comunitatea internaţională", a spus Koichi Hagiuda, la o conferinţă de presă organizată vineri la Tokyo.
Tensiunile geopolitice din Ucraina reprezintă o nouă problemă pentru Europa, care de mai multe luni se confruntă cu o problemă în aprovizionarea cu gaze. Preţurile sport la gaze lichefiate au atins valori record în ultimele luni, în condiţiile în care companiile de utilităţi din Asia şi Europa concurează între ele pentru aceleaşi cargouri încărcate cu gaze lichefiate provenite de la exportatori precum SUA şi Qatar.
Spre deosebire de petrol, Japonia nu are stocuri naţionale de gaze naturale, a declarat la rândul său Hirokazu Matsuno, secretarul general al Guvernului nipon, adăugând că Executivul de la Tokyo este conştient de faptul că firmele nipone de electricitate şi gaze au stocuri pentru aproximativ două-trei săptămâni.
Cu toate acestea, unii importatori japonezi de gaze lichefiate au început deja să redirecţioneze spre Europa o parte din excedentul de care dispun, având în vedere preţurile mai atractive pe care le pot obţine în Europa. Companiile nipone şi-au făcut stocuri de gaze lichefiate înainte de venirea iernii, în ideea de a evita o posibilă lipsă, şi acum pot să vândă o parte din excedent.
Rusia asigură aproximativ 40% din necesarul de gaze naturale al UE. Zilele trecute, Qatarul, unul dintre cei mai mari exportatori de gaze lichefiate, a informat că nu va putea acoperi de unul singur nevoile energetice ale Uniunii Europene, în cazul unui deficit al aprovizionării blocului comunitar cu gaze din Rusia.
Japonia nu va ajuta Europa cu gaze naturale până când nu își va asigura necesarul țării
Articole Similare

3.845
Alertă! Virus android invincibil: Preia controlul total al telefonului și nu poate fi dezinstalat. Gândește singur și îți golește conturile
3.845

41
Preţul petrolului Brent a urcat cu 10% duminică, pe fondul conflictului cu Iranul. Ce spun analiştii
41

36
ANAF a efectuat aproape 34.000 de controale fiscale în 2025, cu 7,2% mai mult decât în 2024
36

2.443
Criza din Orientul Mijlociu riscă să provoace cea mai gravă perturbare a pieței de gaze de la invazia rusească în Ucraina
2.443

74
Salariul mediu anual în Bulgaria a crescut cu 12% în 2025
74

158
Încă două zboruri de pe Aeroportul Otopeni au fost anulate
158

7.234
Șoc pentru România: Prețul carburantului va bubui și urcă la 10 lei pe litru, iar asta va fi pe termen lung (Asociația Energia Inteligentă)
7.234

50
Debitul maxim al Dunării, peste mediile multianuale în martie, aprilie şi mai (prognoză)
50

4.391
Efectul direct și palpabil pentru România, din cauza războiului din Iran: Gardienii Revoluției nu permit trecerea prin Strâmtoarea Ormuz
4.391

2.832
Airbnb-ul cu bulina roșie, o rușine națională
2.832

108
Report uriaș la Joker și Loto 6/49: Peste 54 de milioane de lei în joc la tragerea din 1 martie
108

19
Reportul la Joker se apropie de 55 de milioane de lei
19

98
34 de zboruri anulate pe Aeroportul Otopeni, din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu
98

















Comentează