Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jaqueline Cristian s-a calificat, în premieră, pe tabloul principal al unui turneu de categorie WTA 500

gsp.ro
Jaqueline Cristian

Jaqueline Cristian, locul 160 WTA şi cap de serie numărul 7, s-a calificat pentru prima dată pe tabloul principal al unui turneu de categorie WTA 500, la Sankt Petersburg.

Ea a învins-o, duminică, pe rusoaica Alina Şaraeva, locul 540 WTA, cu scorul de 4-6, 6-2, 6-1, în turul al doilea al calificărilor. În prima manşă, românca a trecut, cu scorul de 6-1, 6-3, de Natalija Kostici din Serbia, locul 201, potrivit news.ro.

Citește și: Dosarul morții actorului Bogdan Stanoevici, deschis la cererea Dianei Șoșoacă, a fost clasat de magistrați

Participante şi ele în calificări, Monica Niculescu, locul 147 WTA şi cap de serie numărul 3, şi Laura Ioana Paar, locul 200 WTA, au fost eliminate în primul tur, după 3-6, 4-6, cu Ana Konjuh din Croaţia, locul 401 WTA, respectiv 4-6, 3-6, cu rusoaica Anastasia Gasanova, locul 241 WTA.

La această competiţie, cu premii de 565.000 de dolari, Ana Bogdan locul 101 WTA, este direct acceptată pe tabloul principal, urmând a da piept în primul tur cu Aliaksandra Sasnovici din Belarus, locul 97 WTA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.