Javier Zanetti, despre Cristian Chivu: 'Are nevoie de sprijin'

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 21-08-2025 16:50

Actualizat: 21-08-2025 19:50

Article thumbnail

Sursă foto: @parmacalcio 1913

Românul Cristian Chivu, noul antrenor al echipei de fotbal Inter Milano, "are nevoie de sprijin atât pe teren, cât şi în afara lui", a declarat Javier Zanetti, vicepreşedintele clubului italian, citat de TuttoMercatoWeb.

"Cu Simone Inzaghi, am jucat un rol de protagonişti timp de patru ani, mereu competitivi, câştigând şi fiind foarte aproape de atingerea unor obiective prestigioase. Acum îl avem pe Chivu, care cunoaşte foarte bine mediul, face parte din familia noastră, este foarte motivat şi are nevoie de sprijin atât pe teren, cât şi în afara lui. Cu multă modestie, putem face o treabă excelentă", a afirmat Zanetti, fost mare fundaş al lui Inter şi al naţionalei Argentinei, potrivit Agerpres.

El a vorbit şi despre compatriotul său, atacantul Lautaro Martinez: "Lautaro dă dovadă de un mare sentiment de apartenenţă şi este fericit alături de noi. Începe al şaptelea sezon: este căpitanul nostru. Cred că este deja un simbol."

Inter Milano va debuta luni în noua ediţie din Serie A, pe San Siro, împotriva lui Torino FC.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri