Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jean Chelba, tatăl unui tânăr care a murit în urma rănilor suferite în incendiul din Clubul Colectiv, a murit

realitatea.net
Jean Chelba

Jean Chelba, tatăl unui dintre tinerii care au murit în urma rănilor suferite în incendiul din Clubul Colectiv, a murit, marţi, după ce i s-a făcut rău, iar medicii nu l-au putut salva, relatează News.ro.

Jean Chelba a murit, marţi, cadrele medicale ajunse la locuinţa sa nereuşind să-l salveze.

”Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Jean Chelba!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Asociaţiei GTG 3010.

Fiul său, Alex, fotograf de concerte, a fost rănit în incendiul din Clubul Colectiv şi a murit ulterior la spital.

La împlinirea unui an de la eveniment, Jean Chelba a spus că poporul român nu e în stare să se unească decât câteva secunde, în momente istorice, la evenimente tragice.

El a adăugat că speră, totuşi, ca lucrurile să se schimbe în bine.

"Este un moment şi un an greu pe care îl comemorăm astăzi cu durere în suflet pentru copiii pierduţi şi pentru rănile celor rămaşi în viaţă. E o durere ce o vom purta atât cât vom mai trăi şi încercăm prin ceea ce facem începând de astăzi să schimbăm acest sistem ce a dus la acest eveniment, pentru rezolvarea unor probleme punctuale sau generale care să nu mai conducă vreodată la aşa ceva. Viitorul este nu foarte luminos, dacă nu punem mâna să ne adunăm, şi spun de mult timp asta. Poporul român nu e în stare să se unească decât câteva secunde, în momente istorice, la evenimente tragice. Uităm foarte repede şi lăsăm pe alţii să facă lucrurile pe care ar trebui să le facem toţi", a spus atunci Chelba.

Citește și: Jumătate din probele recoltate de la pacienţi cu viroze respiratorii care au fost trimise la analiză arată că pacienţii sufereau de gripă

"Această zi ne încarcă cu şi mai multă energie şi speranţă că, poate, cu ajutorul tinerilor, ei sunt cei ce vor trebui să vină să conducă această ţară şi să schimbe foarte multe lucruri care nu sunt în regulă. Cum spuneau ;i ceilalţi, durerea tatălui ce îşi peirde copilul, şi în memoria lui şi a tuturor, trebuie să luptăm să facem aceste lucruri. Primii paşi au fost făcuţi deja şi sper ca aceşti paşi să nu se oprească la ziua de azi, ci să continue pentru răniţi, pentru părinţi, pentru memoria celor ce au ajuns în altă lume, după care plângem astăzi, pentru cei ce sunt în viaţă, pentru rezolvarea tuturor problemelor lor ce sunt extraordinar de mari, probleme medicale, sociale. Ne punem în ziua omagială de astăzi speranţa că lucrurile în ţara asta se vor schimba în bine", a încheiat Jean Chelba.

El a făcut parte dintre părinţii care au depus, în 2016, o plângere penală la Parchetul instanţei supreme care viza mai multe persoane care erau în Guvern în octombrie 2015, printre care fostul premier Victor Ponta, secretarul de stat Raed Arafat, fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu şi fostul ministru de Interne Gabriel Oprea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.