Jeb Bush, fratele şi fiul ultimilor doi preşedinţi republicani ai Statelor Unite, şi-a oficializat luni candidatura la alegerile primare prezidenţiale din 2016, în timpul unui discurs la Miami, Florida (sud-est), afirmând că americanii merită mai mult decât un preşedinte democrat după opt ani, o referire directă la Barack Obama.
"Sunt candidat la preşedinţia Statelor Unite", a declarat el în faţa simpatizanţilor, la mai mult de şase luni după ce şi-a confirmat interesul pentru Casa Albă.
"Partidul instalat la Casa Albă este deja ocupat să planifice alegeri primare fără suspans, alegeri fără o schimbare", a estimat Jeb Bush, referindu-se la statutul de favorit al lui Hillary Clinton în alegerile primare democrate. "Voi şi cu mine ştim că America merita mai mult".
Republicanul, în vârstă de 62 de ani, a revenit pe larg la bilanţul său de guvernator al marelui stat Florida, între 1999 şi 2007, o experienţă executivă prezentată ca cea mai bună pregătire pentru preşedinţia ţării, notează AFP.
"Nu există niciun motiv să nu putem avea o creştere de 4% pe an. Şi acesta va fi obiectivul meu ca preşedinte: o creştere de 4% şi 19 milioane de locuri de muncă care vor rezulta", a declarat Jeb Bush, printre altele.
Republicanul a promis de asemenea să atace sindicatele şi "birocraţia" capitalei federale.
"Avem nevoie de un preşedinte gata să conteste şi să răstoarne întreaga cultură a capitalei noastre", a adăugat Jeb Bush, prezentându-se drept un responsabil politic în afara jocului politic naţional.
Abordând politica externă, el a criticat bilanţul anilor "Obama-Clinton-Kerry" atribuindu-le o înşiruire de crize în străinătate.
La evenimentul de la Miami, un oraş unde comunitatea cubano-americană este importantă şi influentă, au participat mulţi susţinători hispanici, în sală şi pe scenă, printre care cântăreţi de origine cubaneză şi mama unei fete cu handicap de origine columbiană. Soţia lui Jeb Bush, Columba, este de origine mexicană.AGERPRES
Jeb Bush: "Sunt candidat la preşedinţia Statelor Unite"
Explorează subiectul
Articole Similare

10
Serviciile secrete iraniene ar fi transmis un mesaj către SUA pentru inițierea negocierilor. Americanii neagă tot (dezvăluire CNN)
10

1.380
Marine Le Pen bate cu pumnul în masă: 'Europenii să cumpere armament francez dacă vor protecție nucleară'. Ce spune despre planul lui Macron
1.380

2.068
Putin acuză Ucraina de „atac terorist” după scufundarea navei metanier ruse în Mediterana: „Regimul de la Kiev mușcă mâna care îi dă să mănânce, UE”
2.068

1.820
VIDEO Șeful Pentagonului vine cu detalii despre ”Marele val”: Operațiunea ”Epic Fury” se intensifică serios
1.820

2.447
Radu Tudor, analiză care răspunde la întrebarea aflată pe buzele tuturor ”A început al 3 lea Război Mondial?”: Detalii care ne dau fiori
2.447

62
Putin a ordonat eliberarea a doi prizonieri de război cu dublă cetățenie ucraineană și maghiară
62

1.767
Operațiunea Israelului împotriva Iranului nu era programată acum: Ministrul israelian al Apărării explică motivul devansării
1.767

45
Donald Trump va asista la ceremonia de repatriere a militarilor americani ucişi în războiul cu Iranul
45

2.221
Ultra-bogaţii din Dubai plătesc și 200.000 de dolari pe biletele de avion. Dau o bună parte din avere pentru a fugi de război
2.221

3.217
Casa Albă vine cu detalii de ultimă oră despre operațiunea ”Epic Fury”: Se discută despre posibilitatea unei operațiuni terestre în Iran
3.217

5.625
Răsturnare de situație: Spania cedează după presiunea lui Trump. Acord de cooperare cu armata SUA în războiul cu Iran, anunță Casa Albă / Reacția Madridului
5.625

5.590
Vladimir Putin amenință Europa cu un șoc energetic de proporții. Rusia ar putea sista 'chiar acum' livrările de gaze: "Se cheamă gândit cu voce tare"
5.590

16.640
VIDEO Marele ayatollah iranian a emis Fatwa pentru uciderea lui Donald Trump: Legea este obligatorie pentru toți musulmanii șiiți
16.640

















Comentează