DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Jeep Grand Cherokee ar putea fi interzis în Europa!

jeep grand cherokee

Vehiculele diesel Jeep Grand Cherokee (Fiat Chrysler) și Vitara (Suzuki) nu respectă normele de mediu privind emisiile, iar neregulile trebuie remediate, în caz contrar riscând să fie interzise în Europa, au anunțat autoritățile, transmite Reuters, potrivit News.ro.

Agenţia RDW, care acţionează ca autoritate de reglementare de referinţă la nivelul Uniunii Europene, a anunţat că Jeep a dezvoltat o modificare software şi că autoritatea a cerut companiei să recheme modelul la nivelul Europei pentru a o pune în practică.

RDW a adăugat că Suzuki nu a identificat o soluţie credibilă pentru Vitara.

“Suzuki trebuie să vină cu măsuri de îmbunătăţire adecvate, sau RDW va începe procesul de revocare a autorizării modelului în Europa”, a anunţat RDW într-un comunicat, adăugând că a început şi procesul de revocare a autorizării vehiculului Jeep Grand Cherokee, ca măsură preventivă”.

Autorităţile de reglementare din toată lumea au testat automobilele diesel de când Volkswagen a recunoscut, în 2015, că a folosit un soft ilegal pentru a trişa la testele de măsurare a emisiilor.

RDW a anunţat că a constatat că atât Jeep Grand Cherokee cât şi Vitara au folosit ”strategii interzise în domeniul emisiilor”, care au dus la emiterea unui nivel mai ridicat de oxid de azot în condiţii reale de circulaţie, comparativ cu testele de laborator.

Secretarul de Stat pentru Infrastructură din Olanda, Stientje van Veldhoven, a afirmat într-o scrisoare adresată Parlamentului că va informa procuratura în legătură cu descoperirile făcute de RDW.

Fiat Chrysler şi Suzuki nu au putut fi contactate imediat pentru comentarii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.