Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jeff Bezos donează cea mai mare sumă din istoria celebrului muzeu Smithsonian

Flikr
Jeff Bezos

Fondatorul şi preşedintele Amazon.com, Jeff Bezos, va dona 200 de milioane de dolari Smithsonian Institution, pentru extinderea National Air and Space Museum şi finanţarea unui nou centru educaţional, aceasta fiind cea mai mare donaţie primită de muzeu de la înfiinţarea sa, în 1846, transmite Reuters.

Smithsonian Institution, care se prezintă a fi cel mai mare muzeu din lume şi care include 19 muzee americane şi National Zoo, a anunţat că 70 de milioane de dolari din donaţia lui Bezos vor susţine renovarea National Air and Space Museum din Washington şi că 130 de milioane de dolari vor ajuta la finanţarea Bezos Learning Center din cadrul muzeului, informează News.ro.

Centrul va fi într-o clădire nouă care va fi construită în partea de est a pieţei muzeului.

Donaţia lui Bezos ”va contribui totodată la transformarea tehnologică a galeriilor şi spaţiilor publice ale muzeului”, potrivit Smithsonian.

Air and Space Museum este cel mai mare şi cel mai vizitat muzeu aerospaţial din lume.

Bezos, fostul director general al Amazon şi pasionat de spaţiu, va face parte dintr-un echipaj de patru persoane care va efectua marţea viitoare un zbor de 11 minute la marginea spaţiului, la bordul navei spaţiale New Shepard a companiei sale Blue Origin.

Fondatorul Amazon are o avere netă de peste 200 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.