Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jeff Bezos şi ceilalţi trei membri ai echipajului au aterizat cu bine, după un zbor de 10 minute

CBS News
jeff bezos blue origin

Jeff Bezos şi ceilalţi trei membri ai echipajului au aterizat cu bine, la bordul capsulei New Shepard, după o aventură spaţială care i-a purtat până la 100 de kilometri deasupra Pământului, transmite DPA, Reuters şi AFP.

Racheta care a propulsat capsula până la limita spaţiului a revenit de asemenea, în siguranţă, la sol, cu câteva minute înaintea capsulei New Shepard.

Întregul zbor a durat în jur de 10 minute, scrie Agerpres.ro.

Bezos, în vârstă de 57 de ani, a fost însoţit de fratele său, Mark, cu şase ani mai mic, de cea mai vârstnică persoană care călătoreşte în spaţiu, Wally Funk, în vârstă de 82 de ani, fostă femeie pilot, dar şi de cel care a devenit astfel cel mai tânăr astronaut din istorie, Oliver Daemen, de 18 ani, care a primit în dar această călătorie.

Jeff Bezos a făcut semn că totul este OK din interiorul capsulei, imediat după aterizarea din deşertul texan. Apoi a ieşit din capsulă, împreună cu ceilalţi membri ai echipajului şi au fost înconjuraţi imediat de membri ai familiilor şi de prieteni.

Zborul lui Bezos vine la scurt timp după cel al lui Richard Branson, care a devenit, la 11 iulie, primul miliardar care a părăsit Pământul pe o navă spaţială pe care a finanţat-o. Branson a fondat Virgin Galactic, care concurează cu Blue Origin pe piaţa nouă a turismului spaţial, o piaţă despre care banca elveţiană de investiţii UBS estimează că va ajunge la o valoare anuală de 3 miliarde de dolari în următorul deceniu.

Deşi zborul lui Branson a fost primul, Bezos a zburat la o altitudine mai mare - 100 de kilometri în cazul Blue Origin în comparaţie cu 86 de kilometri pentru Virgin Galactic - în cadrul unei lansări catalogate de experţi ca fiind primul zbor spaţial cu echipaj civil fără să fie pilotat.

Acest zbor a coincis cu aniversarea primilor paşi pe Lună făcuţi de americanii Neil Armstrong şi Edwin ''Buzz'' Aldrin, la 20 iulie 1969. De altfel, vehiculul spaţial New Shepard este denumit în amintirea lui Alan Shepard, care în 1961 devenea primul american care a ajuns în spaţiul cosmic.

Lansarea a fost urmărită de membri ai familiei Bezos şi de angajaţi ai companiei Blue Origin.

New Shepard este un sistem rachetă-capsulă ce măsoară 18,3 metri lungime şi este complet autonom, neputând fi pilotat din interiorul cabinei. Racheta şi capsula New Shepard sunt controlate în întregime de calculator şi la bord, în afara celor patru pasageri, nu s-a aflat niciun astronaut din staff-ul Blue Origin.

Compania rivală, Virgin Galactic, a folosit un avion suborbital care a fost condus de doi piloţi.

Racheta reutilizabilă folosită la această lansare a mai fost folosită de două ori în misiuni în spaţiu.

Cu câteva ore înainte de lansare, un alt miliardar implicat în dezvoltarea industriei spaţiale, Elon Musk, i-a urat lui Jeff Bezos "mult noroc", printr-un mesaj publicat pe Twitter. Elon Musk pregăteşte pentru luna septembrie o misiune orbitală ce va dura câteva zile, cu un echipaj format în întregime din civili la bordul capsulei Crew Dragon.

Compania Blue Origin doreşte ca următorul zbor cu doi sau mai mulţi pasageri să aibă loc în luna septembrie sau octombrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.