Jens Stoltenberg, în vizită în Polonia înaintea amplelor exerciţii militare ale Rusiei în Belarus

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 22-08-2017

Actualizat: 22-08-2017

Article thumbnail

Sursă foto: wall street journal

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va efectua vineri o vizită la batalionul NATO desfăşurat în Polonia, o deplasare ce are loc înaintea amplelor manevre militare prevăzute de Rusia în Belarus în luna septembrie, a anunţat marţi subsecretarul de stat în Ministerul polonez al Apărării, Tomasz Szatkowski, transmite AFP. Joi, Jens Stoltenberg se va întâlni cu preşedintele polonez Andrzej Duda, după care se va deplasa la baza NATO de la Orzysz (nord), a declarat subsecretarul de stat, citat de presa locală.

Baza de la Orzysz găzduieşte unul din cele patru batalioane multinaţionale desfăşurate în primăvară de NATO, sub comandament american în Polonia, britanic în Estonia, canadian în Letonia şi german în Lituania. Această desfăşurare vizează să ofere asigurări suplimentare aliaţilor de pe flancul estic în contextul frecventelor manevre organizate de Rusia în regiune după anexarea Crimeii în 2014. Secretarul general al NATO a declarat la 3 august, la CNN, că relaţiile Alianţei Nord-Atlantice cu Rusia 'nu au fost niciodată atât de dificile' după sfârşitul Războiului Rece.

'Polonia a devenit pentru SUA centrul de gravitaţie a tot ceea ce întreprindem în materie de descurajare' pe continentul european, a subliniat la rândul său, la mijlocul lui august, comandantul forţelor terestre americane în Europa, generalul Ben Hodges. Baza de la Orzysz este situată la circa 100 km de enclavă rusă Kaliningrad, puternic militarizată, şi aproape de aşa-numitul coridor Suwalki, la frontiera polono-lituaniană, considerat drept critic pentru securitatea ţărilor baltice.

Acesta sunt foarte îngrijorate de exerciţiul militar intitulat 'Zapad 2017', prevăzut să aibă loc în septembrie în Belarus, aliat al Rusiei şi care se învecinează cu Letonia, Lituania şi Polonia. În timp ce guvernul de la Vilnius afirmă că la exerciţiu vor participa 100.000 de militari ruşi, cifre oficiale ruse, citate de presa poloneză, vorbesc despre 12.700. NATO şi Rusia au convenit în luna iulie să evite orice risc de potenţiale confruntări în timpul exerciţiilor militare, cele două părţi efectuând şi un schimb de informaţii. Jens Stoltenberg a indicat atunci, fără alte precizări, că Moscova a furnizat Alianţei, la solicitarea acesteia, numărul de militari, de nave şi de avioane care vor participa la 'Zapad', şi că Alianţa a informat la rândul său Rusia cu privire la viitorul său exerciţiu 'Trident Javelin' 2017, conform Agerpres.

Moscova a invitat reprezentaţi ai celor trei baltice să participe ca observatori la manevre. În afara comandamentului batalionului NATO de la Orzysz, armata americană a instalat în luna mai un nou cartier general în Polonia pentru cei aproximativ 6.000 de militari desfăşuraţi în cadrul operaţiunilor NATO şi ale SUA pe flancul estic al Alianţei de la începutul anului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri