Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jens Stoltenberg îşi doreşte un parteneriat mai puternic între NATO şi Coreea de Sud

wall street journal
Jens Stoltenberg

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a făcut miercuri apel la o mai mare cooperare între NATO şi Coreea de Sud, în contextul intensificării tensiunilor din cauza programului nuclear al Coreii de Nord, relatează DPA. În cadrul unei întâlniri la Seul cu şefa diplomaţiei sud-coreene Kang Kyung-Wha, Stoltenberg a spus că parteneriatul pe care îl are NATO cu Coreea de Sud este unul dintre cele mai vechi cu o ţară din afara Europei, conform agenţiei sud-coreene de presă Yonhap.

"În contextul tensiunilor şi provocărilor legate de Coreea de Nord şi al multor altor lucruri, este important să ne întărim şi să ne dezvoltăm parteneriatele", a spus Stoltenberg în cadrul unei vizite de trei zile în Coreea de Sud, conform Agerpres.

La fel ca în timpul vizitei din Japonia de la începutul săptămânii, Stoltenberg a făcut apel la "răspunsuri globale" la pericolul reprezentat de programul nuclear şi de rachete al Coreii de Nord, precum şi la alte ameninţări la nivel mondial. "Este o mare provocare pentru Coreea de Sud, pentru că este atât de aproape. Dar este o provocare şi pentru restul lumii, deoarece Coreea de Nord dezvoltă acum rachete cu rază mai lungă de acţiune, capabile să atingă atât America de Nord, cât şi Europa", a mai afirmat el.

La rândul său, Kang a spus că Seulul se bazează pe sprijinul comunităţii internaţionale în faţa 'provocărilor' din partea Coreii de Nord, conform relatărilor media. Tensiunile din regiune s-au intensificat în ultimele luni, după noi teste cu rachetă şi un nou test nuclear desfăşurate de Coreea de Nord. La fel ca Japonia, Coreea de Sud îşi întăreşte sistemul de apărare antirachetă prin alianţa cu SUA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.