Liderul opoziţiei laburiste britanice Jeremy Corbyn s-a declarat marţi convins că guvernul condus de Theresa May va trebui să amâne ieşirea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, transmite Reuters preluată de Agerpres
''Orice s-ar întâmpla la voturile care urmează, acum a devenit inevitabil că guvernul va trebui să extindă articolul 50 în orice scenariu'', a spus Corbyn în Camera Comunelor.
El a anunţat că partidul său va susţine o amânare cu trei luni a Brexitului dacă guvernul nu poate obţine un acord de retragere aprobat de parlament înainte de 26 februarie.
Un amendament înaintat de deputata laburistă Yvette Cooper încearcă să transfere controlul asupra Brexitului de la guvernul lui May la Parlament. Dacă acesta va fi votat, el ar putea avea un efect important, furnizându-le parlamentarilor care vor să blocheze, să întârzie sau să renegocieze Brexitul o posibilă cale legală.
Acest amendament propune o extindere a Brexitului cu până la nouă luni, până la 31 decembrie, dar lasă deschisă dezbaterii chestiunea amânării.
''Partidul Laburist va susţine diseară acel amendament întrucât absenţa unui acord ar fi profund nefavorabilă pentru industrie şi economie. În susţinerea amendamentului ei, noi sprijinim o mică fereastră de trei luni pentru a da timp pentru renegociere'', a explicat liderul laburiştilor britanici.
Aleşii britanici vor dezbate şi vor supune la vot marţi seară răspunsul dat premierului Theresa May după respingerea în urmă cu două săptămâni în forul legislativ, cu o majoritate covârşitoare, a planului său privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Votul de marţi reprezintă o consecinţă a celui din 15 ianuarie în care parlamentul britanic a respins, cu 432 de voturi la 202, acordul de retragere negociat de Theresa May şi Uniunea Europeană.
Şefa executivului britanic a spus că doreşte să-şi asigure concesii legate de frontiera cu Irlanda de Nord pentru a obţine sprijinul parlamentarilor pro-Brexit din propriul partid şi al micii formaţiuni nord-irlandeze Partidul Democratic Unionist, care susţine guvernul de la Londra în legislativul britanic.
Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a anunţat că parlamentarii britanici vor avea oportunitatea de a vota marţi seară asupra a până la şapte modificări propuse la acordul de Brexit negociat de Theresa May cu UE. Bercow a precizat că el a selectat cele şapte amendamente, printre care şi cel propus de parlamentarul conservator Graham Brady, care cere ca aşa-numitul "backstop" nord-irlandez, un mecanism menit să prevină o frontieră dură în insula Irlanda după Brexit, să fie scos din acord şi înlocuit cu "aranjamente alternative".
Jeremy Corbyn - Amânarea Brexitului este acum inevitabilă
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

587
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
587

3.031
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
3.031

1.230
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.230

102
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
102

1.665
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.665

99
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
99

65
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
65

7.549
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
7.549

18
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
18

2.363
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
2.363

3.387
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
3.387

7.713
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
7.713

179
Gardienii Revoluției amenință: un răspuns mai puternic decât ultima dată dacă izbucnesc noi proteste
179

















Comentează