Jeremy Corbyn respinge noul acord pentru Brexit: Cea mai bună modalitate este să se dea populaţiei ultimul cuvânt într-un vot popular

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 17-10-2019

Actualizat: 17-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: BBC

Liderul Partidului Laburist Jeremy Corbyn i-a îndemnat joi pe deputaţii britanici să ”respingă” acordul Brexitului între Londra şi Uniunea Europeană, făcând improbabilă ratificarea în Parlament a textului, căruia i se opune de asemenea partidul nord-irlandez DUP, aflat la putere alături de Partidul Conservator potivit  news.ro

Corbyn a condamnat acordul Brexitului încheiat de Guvernul lui Johnson şi UE drept ”şi mai rău” decât cel încheiat de Theresa May, predecsoarea sa, respins în trri rânduri în Parlament, relatează The Associated Press.

”Din câte ştim noi, se pare că premierul (Boris Johnson) a negociat un acord şi mai rău decât cel al Thersei May, care a fost respins în mod copleşitor”.

”Acordul trădării nu va uni ţara şi trebuie respins. Cea mai bună modalitate de a rezolva Brexitul este să se dea populaţiei ultimul cuvânt într-un vot popular”, a îndemnat Corbyn într-un comunicat.

Această respingere se alătură celei a micului partid nord-irlandez DUP, membru al unei coaliţii parlamentare cu Partidul Conservator al premierului Boris Johsnon, care nu mai deţine o majoritate în Parlament.

Astfel, Johnson pare să aibă nevoie de susţinerea unor deputaţi labirişti care susţin Brexitul în vederea ratificării acordului

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri