Jerome Boateng, fundaşul echipei Bayern Munchen, se va prezenta în faţa instanţei, acuzat de vătămare corporală

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 13-10-2020

Actualizat: 13-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fundaşul echipei Bayern Munchen, Jerome Boateng, se va prezenta pe 10 decembrie în faţa unei instanţe din Munchen, fiind acuzat de vătămare corporală, scrie dpa.

Conform sursei care citează presa germană, avocaţii fotbalistului au afirmat că acuzatorul nu a adus dovezi în acest sens, fiind vorba despre un incident domestic, scrie agerpres.ro.

Citește și: Informații din ședința Orban-Vela-Tătaru-Arafat: Zonele unde masca de protecție ar putea fi obligatorie și pe stradă

În decembrie anul trecut, Jerome Boateng a fost deferit justiţiei pentru violenţe conjugale.

Tribunalul a reţinut atunci capetele de acuzare de "vătămare corporală intenţionată uşoară" împotriva fostului internaţional german, în vârstă de 31 de ani, preciza purtătorul de cuvânt Klaus-Peter Juengst. Justiţia a respins însă acuzaţia de "vătămare corporală gravă", pe baza căreia parchetul a iniţiat procedura.

Boateng este acuzat că a agresat-o pe fosta sa prietenă, cu care a fost împreună zece ani şi cu care are doi copii. Ancheta a fost deschisă în toamna anului 2018.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri