Jessie Buckley a fost premiată cu Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-un film dramatic

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 12-01-2026 10:28

Article thumbnail

Sursă foto: X/@PopBase

Vedeta irlandeză Jessie Buckley a primit Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-un film dramatic de televiziune şi Stephen Graham, Owen Cooper şi Erin Doherty au continuat seria de succese pentru "Adolescence" într-un sezon al premiilor încununat la gala Globurilor de Aur, transmite luni Reuters.

Jessie Buckley a câştigat Globul de Aur pentru rolul soţiei lui William Shakespeare, Agnes Hathaway - cunoscută istoric drept Anne - în adaptarea pentru marile ecrane a producţiei "Hamnet".

"Acesta nu este un sentiment normal sau o situaţie obişnuită", a declarat ea când a primit premiul.

Filmul, bazat pe carte lui Maggie O'Farrell despre moartea fiului lui Shakespeare, care l-a inspirat pe dramaturg să scrie "Hamlet", a câştigat categoria cel mai bun film dramatic, în timp ce producţia "One Battle After Another" a primit Globul de Aur pentru cel mai bun film comedie/musical.

Stephen Graham a primit Globul de Aur la categoria cel mai bun actor într-o miniserie de televiziune, în timp ce Owen Cooper a primit premiul pentru cel mai bun actor secundar, iar Erin Doherty pe cel pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.

Seria Netflix, despre un adolescent arestat sub acuzaţia că ar fi ucis un coleg de clasă, a câştigat şi premiul pentru miniserie, antologie sau film de televiziune.

"Unii spun că serialul nostru este despre cum ar trebui să ne temem de tineri. Nu este aşa. Este despre mizeria şi gunoaiele pe care le-am lăsat în calea lor", a declarat co-creatorul seriei, Jack Thorne.

După ce le-a mulţumit tinerilor actori din distribuţie, el a adăugat că "voi sunteţi dovada că lumea poate fi mai bună".

"Renunţarea la ură este responsabilitatea generaţiei noastre. Necesită o gândire de sus în jos. Posibilitatea pare îndepărtată acum, dar speranţa este un lucru frumos", a mai declarat el.

Seria "Adolescence" a câştigat patru premii la aceleaşi categorii şi la gala premiilor criticii, Critics' Choice Awards, de săptămâna trecută şi a câştigat şi mai multe premii Emmy.

Stephen Graham a părut să citească notiţe scrise în palmă când a urcat pe scenă pentru a-şi primi premiul. "Vreau doar să-i felicit pe toţi cei nominalizaţi la această categorie". Şi apoi i-a mulţumit soţiei sale producător, Hannah Walters, adăugând: "Am mai spus şi înainte, dar mi-ai salvat viaţa (...) Iar copiilor mei minunaţi, Grace şi Alfie, vă iubesc dincolo de Lună şi înapoi, pentru totdeauna".

"Tatălui meu, care este eroul meu şi aş mai dori să dedic acest premiu mamei mele şi tuturor prietenilor şi familiei mele, cu toţii ştiţi exact cine sunteţi, pentru că fără voi, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil", a mai adăugat el.

Owen Cooper a amintit de echipa sa favorită de fotbal, Liverpool, când a primit premiul. "Faptul că mă aflu aici, pe scena Globurilor de Aur, este ceva ireal. Eu şi familia mea am trecut printr-o călătorie incredibilă".

"La început am crezut că am să mă descurc, dar apoi mi-am dat seama că nu eram bun de nimic şi am riscat să merg la cursuri de actorie. Am fost singurul băiat de acolo, a fost stânjenitor, dar am trecut cu bine. Dar încă mă simt ca un ucenic (în această breaslă), încă învăţ în fiecare zi (...) de la oamenii pe care-i am în faţă, cei care mă inspiră. Nu m-aş afla aici dacă nu eraţi voi", a adăugat el.

"Să vină 2026. Nu vei merge niciodată singur", a încheiat el, făcând trimitere la celebrul imn al fanilor echipei Liverpool "You'll never walk
alone".

Stellan Skarsgard a câştigat Globul de Aur pentru rol secundar cu interpretarea unui regizor de film trecut de prima tinereţe în "Sentimental Value", în timp ce Rose Byrne a câştigat categoria rezervată celor mai bune actriţe într-o comedie/musical cu "If I Had Legs I'd Kick You".

Starul din "Narcos" Wagner Moura a câştigat premiul pentru cel mai bun actor într-o dramă cu "The Secret Agent". În timp ce primea premiul, vedeta braziliană a declarat: '''The Secret Agent' este un film despre memorie, despre lipsa memoriei şi traume generaţionale. Cred că dacă traumele pot trece de la o generaţie la alta, la fel se întâmplă şi cu valorile. Aşa că acest premiu este pentru cei care îşi păstrează valorile în momente dificile".

Noah Wyle a primit premiul pentru cel mai bun actor într-o dramă de televiziune cu "The Pitt", în timp ce Jean Smart a câştigat Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-o comedie/musical de televiziune cu "Hacks". Seth Rogen a câştigat premiul pentru cel mai bun actor într-o comedie/musical de televiziune cu "The Studio".

Această serie despre un studiou de producţie fictiv de la Hollywood a primit premiul pentru cea mai bună serie comedie/musical.

Drama medicală "The Pitt" a primit Globul de Aur pentru cea mai bună serie dramatică de televiziune, iar Rhea Seehorn a câştigat la categoria cea mai bună actriţă într-o dramă pentru rolul din "Pluribus" (Apple TV).

"Good Hang with Amy Poehler" a câştigat premiul pentru cea mai bună distribuţie, iar seria cu vampiri "Sinners" a câştigat premiul pentru imagine.

"KPop Demon Hunters" s-a impus la categoria rezervată producţiilor de animaţie, iar hitul "Golden" de pe coloana sa sonoră a câştigat premiul pentru cea mai bună melodie originală.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri