Joe Biden, în vizită la Kiev, anunță noi ajutoare pentru Ucraina: Acesta este cel mai mare război terestru din Europa din ultimele trei sferturi de secol

Autor: George Traicu

Publicat: 20-02-2023

Actualizat: 20-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: CNN

Joe Biden a ajuns luni dimineaţă într-o vizită-surpriză la Kiev, tranmițând astfel fel un semnal puternic de sprijin pentru Ucraina. De asemenea, un alt gest simbolic făcut de Biden în această vizită: cravata purtată de liderul de la Casa Albă e în galben și albastru, culorile Ucrainei. Este prima sa deplasare în această ţară de la începutul invaziei Rusiei, în urmă cu aproape un an, şi este o surpriză, în condiţiile în care Casa Albă anunţase că preşedintele nu are de gând să meargă şi în Ucraina, cu ocazia deplasării sale în Polonia.

Președintele american Joe Biden a spus Ucrainei "America este alături de voi, iar lumea este alături de voi", în cadrul unui discurs rostit în timpul vizitei sale surpriză de luni în această țară, notează Mediafax.

Președintele american spune că "își amintește foarte bine" de începutul războiului - care va fi marcat vineri - când liderul ucrainean Volodimir Zelenski l-a anunțat de exploziile din Kiev.

"Un an mai târziu, Kievul este în picioare și Ucraina este în picioare, democrația este în picioare. Americanii sunt alături de voi și lumea este alături de voi", a declarat Biden.

El a adăugat că are "toată încrederea" că Ucraina va învinge Rusia.

În declarația lui Biden transmisă de Casa Albă, în contextul vizitei, președintele american anunță o nouă livrare de echipamente critice, inclusiv muniție de artilerie, sisteme antiblindate și radare de supraveghere aeriană pentru a ajuta la protejarea poporului ucrainean de bombardamentele aeriene.

"Și voi împărtăși faptul că, în cursul acestei săptămâni, vom anunța sancțiuni suplimentare împotriva elitelor și companiilor care încearcă să se sustragă sau să sprijine mașina de război a Rusiei. În ultimul an, Statele Unite au construit o coaliție de națiuni de la Atlantic la Pacific pentru a ajuta la apărarea Ucrainei cu un sprijin militar, economic și umanitar fără precedent - iar acest sprijin va dura. De asemenea, aștept cu nerăbdare să mă deplasez mai departe în Polonia pentru a mă întâlni cu președintele Duda și cu liderii aliaților noștri de pe flancul estic, precum și pentru a face remarci cu privire la modul în care Statele Unite vor continua să mobilizeze lumea pentru a sprijini poporul ucrainean și valorile fundamentale ale drepturilor omului și demnității din Carta ONU care ne unesc în întreaga lume”, mai arată textul trimis de Casa Albă.

Călătoria de luni a președintelui Biden la Kiev a fost învăluită în secret, o reflectare a preocupărilor de securitate foarte mari legate de vizitarea unei zone de război activ.

Air Force One a plecat de la baza Andrews, duminică, la ora 4:15 a.m., ora Europei Centrale. Reporterii aflați la bordul avionului nu au avut voie să aibă asupra lor dispozitive.

Programul public al lui Biden nu a reflectat călătoria, iar oficialii Casei Albe au declarat în mod repetat săptămâna trecută că o vizită în Ucraina nu era în plan.

Sâmbătă seara, înainte de plecare, Biden a ieșit la cină cu soția sa în Washington. El nu a mai fost văzut în public până la sosirea la Kiev, luni dimineață.

Biden călătorește cu un anturaj relativ restrâns, inclusiv consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan, adjunctul șefului de cabinet Jen O'Malley Dillon și asistenta personală Annie Tomasini.

Președintele Zelenski l-a invitat pentru prima dată pe Biden să viziteze Kievul în urmă cu un an, în timp ce forțele ruse se masau la graniță.

Biden a vizitat Ucraina de șase ori în calitate de vicepreședinte. Ultima sa vizită la Kiev a avut loc în ianuarie 2017, cu câteva zile înainte de a-și părăsi funcția.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri