Primul tren electric modern de tip Coradia Stream, fabricat de compania Alstom, a fost pus oficial în circulație miercuri, 15 aprilie, pe ruta București Nord – Brașov și retur, reprezentând un pas important în modernizarea transportului feroviar din România.
Conform Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), acesta este primul tren dintr-un total de 13 unități care vor fi operate de operatorul privat InterRegional Călători, în urma câștigării unei licitații publice pentru acest proiect.
Primul dintr-un lot mai mare de trenuri moderne
Contractul dintre Alstom și ARF prevede livrarea a 37 de trenuri electrice interregionale noi, destinate modernizării principalelor rute feroviare din țară.
Cele 13 trenuri atribuite operatorului InterRegional Călători fac parte dintr-un proiect pilot prin care România încearcă introducerea pe scară mai largă a materialului rulant modern pe rute interregionale.
Potrivit ARF, prin acest demers se urmărește alinierea la cerințele europene și naționale privind atribuirea contractelor de servicii publice, cu obiective precum reducerea costurilor, scăderea subvențiilor unitare și îmbunătățirea calității serviciilor pentru pasageri.
Rutele pe care vor circula trenurile noi
Cele 13 trenuri vor fi introduse treptat pe mai multe trasee importante din țară, printre care:
București Nord – Brașov – Cluj-Napoca
București Nord – Brașov
Brașov – Deda – Cluj-Napoca
Cluj-Napoca – Deva – Timișoara Nord
Aceste rute sunt parte dintr-un plan mai amplu de conectare a marilor orașe prin trenuri electrice moderne.
Cine a finanțat proiectul
Proiectul este coordonat de Ministerul Transporturilor și este derulat în două etape, finanțate prin programe europene majore: Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020 și Programul Transport 2021–2027.
Durata totală a implementării este de 24 de luni, iar obiectivul principal este modernizarea transportului feroviar interregional, creșterea eficienței și îmbunătățirea conectivității între Capitală și marile orașe.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 1.708.996.863,41 lei, structurată astfel:
- 1.213.523.359,27 lei – valoare eligibilă nerambursabilă din fonduri (FEDR);
- 214.151.181,05 lei – bugetul propriu al beneficiarului;
- 281.322.323,09 lei – cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.
Probleme contractuale
Deși proiectul este unul amplu, implementarea sa a fost întârziată semnificativ. La doi ani după termenul inițial, doar 10 din cele 37 de trenuri Alstom Coradia Stream au ajuns în România, iar doar șase sunt în circulație în prezent.
Întârzierile au generat penalități de peste 415 milioane de lei, iar disputa dintre Alstom și Autoritatea pentru Reformă Feroviară a ajuns în prezent la arbitraj comercial.
Conform calendarului inițial, primul tren ar fi trebuit livrat în 2023, iar toate cele 37 de unități urmau să fie în România până în decembrie 2024.





























Comentează