Jocurile pentru sefia Comisiei Europene, rasturnate de David Cameron

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 22-06-2014

Actualizat: 22-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Cameron, care-l consideră pe fostul premier luxemburghez drept un federalist, un om al trecutului puţin dispus să adopte reformele pe care premierul britanic le consideră necesare în Europa, a promis să se bată până la capăt pentru a-i bloca accesul lui Juncker la şefia executivului european.


Candidatura lui Juncker este însă susţinută de nouă lideri social-democraţi din ţări ale UE. Conservatorul luxemburghez se bucură şi de sprijinul altor ţări, conduse de lideri conservatori, cum este cazul Germaniei.

'Oficialităţile britanice au fost clare (...) Dacă există într-adevăr voinţă politică de a găsi un consens, atunci decizia privind preşedintele Comisiei Europene ar putea şi ar trebui să fie amânată, dar dacă liderii nu vor nici măcar să ia în calcul alte candidaturi, în ciuda temerilor (britanice) exprimate pe larg, atunci va fi nevoie de un vot', a declarat o sursă apropiată premierului britanic.

Agrepres
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri