Joe Biden a decis cine va ocupa funcţia de procuror general al SUA

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 06-01-2021

Actualizat: 06-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Ekathimerini

Preşedintele-ales al SUA, Joe Biden, îl va desemna pe Merrick Garland pentru funcţia de procuror general, afirmă surse politice de la Washington citate de postul CNN şi de site-ul Politico.com, potrivit MEDIAFAX.

Merrick Garland, care a fost două decenii judecător la Curtea de Apel din Washington, va fi propunerea lui Joseph Biden pentru postul de secretar al Justiţiei şi de procuror general al SUA.

Citește și: Pacient confirmat cu coronavirus după ce s-a vaccinat împotriva virusului! Care este explicația

Anterior, Merrick Garland a lucrat în Departamentul Justiţiei, iar în anul 2016 a fost propunerea preşedintelui Barack Obama pentru un post de judecător la Curtea Supremă de Justiţie, dar nominalizarea nu a fost validată de Senatul aflat sub control republican deoarece era finalul mandatului prezidenţial.

"Judecătorul Garland va fi văzut într-o nouă lumină acum", a declarat un consilier al lui Joe Biden.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri