DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Joe Biden apără drepturile comunității LGBTI: va adoptă Legea Egalității în primele 100 de zile de mandat dacă va câstiga alegerile prezidențiale din SUA

Agerpres - Reuters
Joe Biden

Candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, Joe Biden, a promis că va face o prioritate din adoptarea aşa-zisei Legi a Egalităţii (Equality Act) privind drepturile comunităţii LGBTI, pe care speră să o promulge în primele 100 de zile de preşedinţie dacă va câştiga alegerile din 3 noiembrie, relatează joi Reuters, citată de AGERPRES.

Candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, Joe Biden, a promis că va face o prioritate din adoptarea aşa-zisei Legi a Egalităţii (Equality Act) privind drepturile comunităţii LGBTI, pe care speră să o promulge în primele 100 de zile de preşedinţie dacă va câştiga alegerile din 3 noiembrie, relatează joi Reuters.

Într-un interviu acordat Philadelphia Gay News, Biden, care a susţinut ferm drepturile persoanelor LGBTI şi ca vicepreşedinte în timpul lui Barack Obama (2009-2017), s-a angajat de asemenea să promoveze drepturile acestei comunităţi pe plan internaţional, punând egalitatea lor în centrul diplomaţiei SUA, în cazul în care va deveni preşedinte.

Cu toate că nu este prima dată când Biden pledează pentru Equality Act, prioritatea pe care i-a acordat-o în interviu este semnificativă, având în vedere urgenţa pandemiei de coronavirus şi o întreagă serie de alte acte administrative şi măsuri care vor concura pentru atenţia sa în primele zile la Casa Albă, dacă va fi ales, notează Reuters.

"Voi face din adoptarea Legii Egalităţii o prioritate de vârf în primele mele 100 de zile, prioritate căreia Donald Trump i se opune", a subliniat Joe Biden în interviul acordat via e-mail publicaţiei amintite.

Citește și: Adriana Săftoiu PULVERIZEAZĂ listele PNL: Oameni fără cultură minimală, dar au știut să vorbească cu paltonul liderului

Administraţia Trump se opune Legii Egalităţii, afirmând că aceasta ar "submina drepturile parentale şi libertatea de conştiinţă", şi a limitat drepturile persoanelor LGBTI în numele libertăţii religioase.

Campania lui Trump a insistat în schimb că Trump a fost primul candidat republican la preşedinţie care a evocat drepturile LGBTI, în discursul de acceptare a candidaturii din 2016, şi a numit persoane cu astfel de orientări în justiţie şi în cabinetul său.

Partidul Democrat "a beneficiat prea mult timp de voturile americanilor LGBTI fără a le oferi nimic în schimb, iar acum găsesc ocrotire la Partidul Republican", a replicat pe e-mail purtătoarea de cuvânt republicană Samantha Zager.

Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, a adoptat în 2019 Equality Act, dar de atunci proiectul stagnează în Senatul dominat de republicani. Pentru ca legea să treacă, ar trebui ca democraţii să-şi păstreze controlul în Cameră şi să preia conducerea şi la Senat.

Legea Egalităţii ar urma să-i protejeze pe cetăţenii americani de discriminare pe criterii de identitate sexuală şi de gen, prin amendarea Legii drepturilor civile din 1964, care a interzis discriminarea pe criterii de rasă, religie, sex şi origine naţională.

Pe frontul internaţional, Biden a promis să-i apere pe diplomaţii americani care iau poziţie în favoarea drepturilor LGBTI în ţări ostile acestora şi să folosească "întreaga gamă de instrumente diplomatice ale Americii", inclusiv diplomaţia privată, declaraţiile publice şi agenţiile ONU, pentru promovarea egalităţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.