Preşedintele american Joe Biden, care a avut o întrevedere cu Mohammad bin Salman în Arabia Saudită, "are pe mâini sângele" următoarei victime a prinţului moştenitor, a denunţat pe Twitter, vineri, logodnica lui Jamal Khashoggi, jurnalist asasinat în 2018, informează AFP, potrivit Agerpres.
Redactându-şi mesajul ca şi cum l-ar fi scris logodnicul său, Hatice Cengiz s-a adresat lui Biden: "Acesta este modul în care îi trageţi la răspundere pe cei responsabili de moartea mea? Sângele următoarei victime a lui MBS (supranumele lui Mohammad bin Salman) este pe mâinile voastre".
Jamal Khashoggi, editorialist la Washington Post critic la adresa puterii saudite, a fost ucis şi dezmembrat pe 2 octombrie 2018 în clădirea consulatului saudit de la Istanbul, în timp ce venise să ceară documentele necesare pentru căsătoria cu logodnica sa turcoaică.
După asasinarea lui, Joe Biden a promis că va reduce monarhia din Golf la statutul de "paria" şi a declasificat un raport ce conchidea că prinţul moştenitor "validase" acest asasinat.
Cu toate acestea, preşedintele american a sosit vineri la palatul regal din Jeddah, unde l-a salutat cordial pe Mohammad bin Salman cu pumnul strâns ("check"), formă de salut răspândită după apariţia COVID-19.
"Primul 'check' între preşedintele Biden şi Mohammad bin Salman a fost mai rău decât o strângere de mână - a fost ceva ruşinos", a declarat Fred Ryan, directorul publicaţiei Washington Post. Acest gest cordial "reflectă nivelul de intimitate şi de confort pe care i-o oferă lui MBS 'izbăvirea' nejustificată pe care el o dorea", a adăugat Ryan într-un comunicat.
Joe Biden atacat după întâlnirea cu Mohammad bin Salman: Are pe mâini sângele victimelor regimului saudit
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

909
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
909

820
Un fost ministru al Apărării anunță că și SUA vor avea probleme de securitate dacă se retrag din NATO: România e prinsă în cel mai prost moment
820

2.559
România va adopta euro, anunță guvernatorul BNR: următorul proiect de țară după OCDE
2.559

1.414
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
1.414

1.178
"Război" în online între Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu pe bugetul Capitalei: O oportunitate ratată vs. Te rog nu dezinforma
1.178

725
Jaf la un cazinou din Caransebeș. Doi indivizi mascați cu cagule au atacat o angajată
725

2.081
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.081

2.124
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
2.124

6.826
Bubuie scandalul Pfizer: plângere la DNA împotriva fostului ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rafila
6.826

5.651
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
5.651

5.896
VIDEO Moment jenant în Senat: Vasile Blaga, surprins înjurând după scandalul pe legea violenței pe stadioane. „Ai belit p... acuma”
5.896

5.151
Reorganizarea lui Ciprian Ciucu la Primăria Capitalei a fost votată! Se desființează o singură direcție, anunță primarul
5.151

2.597
ALERTĂ hidrologică! INHGA a emis Cod portocaliu de inundații în 5 județe din țară și Cod galben în 17 județe (HARTA)
2.597
















Comentează