Viitorul preşedinte american Joe Biden a atenţionat sâmbătă împotriva "consecinţelor devastatoare" pentru milioane de americani aflaţi în dificultate dacă Donald Trump nu va semna, după cum a ameninţat, vastul plan de relansare economică adoptat de Congres, informează AFP, potrivit Agerpres.
După luni de dezbateri, parlamentarii americani au adoptat joi un plan de susţinere economică de circa 900 de miliarde de dolari, însă Donald Trump l-a respins, cerând între altele o majorare a ajutoarelor directe acordate celor mai sărace familii.
"Această abdicare de la responsabilităţi are consecinţe devastatoare", a atenţionat Biden, evocând în special expirarea începând din această sâmbătă a alocaţiilor de şomaj pentru 10 milioane de persoane şi încetarea actualei finanţări a serviciilor de stat pe 28 decembrie.
"Acest proiect de lege este esenţial, el trebuie să fie semnat pentru a intra în vigoare imediat", a adăugat într-un comunicat preşedintele democrat, subliniind "devastarea economică provocată de COVID-19".
Însă miliardarul republican refuză deocamdată să ratifice textul. El estimează că cei circa 600 de dolari prevăzuţi pentru persoanele cu cele mai scăzute venituri - sumă aprobată totuşi de secretarul său de finanţe în timpul negocierilor cu Congresul - sunt insuficienţi şi cere ca această sumă să fie majorată la 2.000 de dolari pe adult.
Democraţii, favorabili unei majorări a ajutoarelor, au încercat joi să voteze un amendament în acest sens în Camera Reprezentaţilor, însă acesta a fost blocat de minoritatea republicană.
Un veto prezidenţial ar avea efecte dezastruoase pentru milioane de americani, mai ales pentru cei din sectoarele ospitalităţii şi transportului aerian, care se confruntă cu noi restricţii impuse pentru stăvilirea contaminărilor de COVID-19. Ultimele ajutoare guvernamentale, adoptate primăvara în cadrul giganticului plan de susţinere de 2.200 de miliarde de dolari în faţa pierderilor economice cauzate de pandemie, expiră sâmbătă aceasta.
Joe Biden atenţionează împotriva unor consecinţe devastatoare dacă Donald Trump nu va semna planul de relansare
Explorează subiectul
Articole Similare

1.870
Macron face scandal în Europa și iese la atac! Avertisment pentru Comisia Europeană: „Vom fi intransigenţi!”
1.870

2.187
Tensiunea crește: MAE îi repatriază pe angajații ambasadei României din Israel
2.187

1.543
VIDEO Bubuie nervii! China și Qatarul intervin între talibani și pakistanezi, după ce au raportat peste 300 de morți în confruntări
1.543

121
VIDEO-FOTO Un mort şi mai mulţi răniţi grav după ce un tramvai a deraiat la Milano
121

1.369
Detalii terifiante! Fostul bancher ucrainean, ucis chiar de fiul său? Tânărul a fost reținut
1.369

112
AIEA: Iranul nu permite verificarea programului său nuclear după atacurile israeliene din 2025
112

2.916
Rapoartele serviciilor secrete americane nu susțin declarațiile lui Trump potrivit cărora Iranul ar putea avea în curând o rachetă capabilă să lovească SUA
2.916

1.292
Audiere cu miză politică uriașă în dosarul Epstein: Bill Clinton chemat în fața Congresului
1.292

115
Casa Albă: Președintele Trump rămâne deschis dialogului cu liderul nord-coreean "fără nicio condiţie prealabilă"
115

2.336
O plajă cu nisip roz, de pe o insulă îndrăgită de români, ar putea deveni vedeta anului: a urcat pe locul 2 în topul mondial
2.336

127
China le recomandă cetăţenilor săi să plece din Iran "cât mai curând posibil"
127

2.190
Volodimir Zelenski susține că războiul din Ucraina poate fi oprit până la finalul anului: 'Acum avem o şansă'
2.190

116
Rusia a îndemnat Afganistanul şi Pakistanul să înceteze atacurile şi să rezolve problemele prin diplomație
116

















Comentează