Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Joe Biden continuă consultările pentru nominalizarea unui nou membru al Curţii Supreme de Justiţie

curtea suprema SUA

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, se va întâlni joi, la Casa Albă, cu politicieni din Partidul Democrat care sunt membri ai Comisiei pentru Afaceri Judiciare din Senat, pentru a discuta despre numirea unui nou judecător la Curtea Supremă de Justiţie, informează publicaţia The Hill.

Joseph Biden a anunţat că se va consulta cu lideri ai Partidului Democrat şi ai Partidului Republican înainte de a nominaliza un nou membru al Curţii Supreme, în contextul retragerii judecătorului Stephen Breyer. Biden s-a întâlnit deja cu senatorul democrat Dick Durbin, preşedintele Comisiei senatoriale pentru Afaceri Judiciare, şi cu senatorul republican Chuck Grassley, un membru important al aceleiaşi Comisii. De asemenea, a discutat prin telefon cu liderul grupului republican din Senat, Mitch McConnell.

"Preşedintele Biden a continuat săptămâna aceasta conversaţiile cu lideri republicani", a declarat miercuri un oficial de la Casa Albă.

"Preşedintele analizează o serie de candidaţi pentru postul de judecător la instanţa supremă, în funcţie de cele mai bune calificări - în primul rând personalităţi de prim rang în domeniul judiciar, cu integritate puternică, rezultate şi personalitate", a subliniat Casa Albă.

Joseph Biden urmează să nominalizeze până la sfârşitul lunii februarie un nou membru al Curţii Supreme de Justiţie. Judecătorul Stephen Breyer, în vârstă de 83 de ani, a anunţat formal pe 27 ianuarie că se va retrage din activitate la finalul actualei sesiuni a instanţei supreme, probabil la sfârşitul lunii iunie.

"Voi nominaliza prima femeie de culoare într-o funcţie de judecător la Curtea Supremă. Voi selecta o persoană demnă de moştenirea excelenţei şi decenţei lăsată de judecătorul Breyer", a afirmat recent preşedintele SUA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.