Preşedintele Joe Biden a marcat cea de-a 21-a aniversare a atacurilor de la 11 septembrie, luând parte la o ceremonie sumbră de depunere de coroane de flori la Pentagon, desfăşurată sub o ploaie constantă, şi aducând un omagiu "americanilor extraordinari" care şi-au dat viaţa într-una dintre cele mai întunecate zile ale naţiunii, transmite AP.
Ceremonia de duminică a avut loc la puţin mai mult de un an după ce Biden a pus capăt războiului lung şi costisitor din Afganistan pe care SUA şi aliaţii l-au lansat ca răspuns la atacurile teroriste, informează News.ro.
Biden a precizat că, chiar şi după ce Statele Unite au părăsit Afganistanul, administraţia sa continuă să îi urmărească pe cei responsabili de atacurile de la 11 septembrie. Luna trecută, Biden a anunţat că SUA l-au ucis pe Ayman al-Zawahri, liderul Al-Qaida care a contribuit la pregătirea atacurilor de la 11 septembrie, în cadrul unei operaţiuni clandestine.
"Nu vom uita niciodată, nu vom renunţa niciodată", a declarat Biden. "Angajamentul nostru de a preveni un alt atac asupra Statelor Unite este fără sfârşit".
De asemenea, preşedintele şi-a amintit cuvintele de mângâiere pe care Regina Elisabeta a II-a, care a murit săptămâna trecută, le-a trimis poporului american imediat după atacurile din 2001: "Durerea este preţul pe care îl plătim pentru iubire." Biden a spus că aceste cuvinte rămân la fel de emoţionante ca şi acum 21 de ani, dar că şi greutatea pierderii rămâne grea.
"În această zi, preţul pare atât de mare", a spus Biden.
@POTUS at the Pentagon this morning laying a wreath at the zero line pic.twitter.com/Z57UDaFA4W
— Nandita Bose (@nanditab1) September 11, 2022
Comentează