Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Joe Biden în ironizează pe Trump: 'Ar face mai bine să citească Biblia în loc să o agite'

Agerpres
Joe Biden

Candidatul democrat la Casa Albă Joe Biden îl acuză pe preşedintele Donald Trump că a transformat Statele Unite în ”câmp de bătălie” şi promite să facă totul pentru a ”vindeca rănile rasiale”, relatează AFP, potrivit news.ro.

Moartea la vârsta de 46 de ani a lui George Floyd, un bărbat de culooare, în urmă cu o săptămână, la Minneapolis, este un ”electroşoc pentru ţara noastră, pentru noi toţi”, a declarat fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama, într-un discurs pe care l-a susţinut marţi la Philadelphia.

”Nu pot să respir, Vorbele lui George Floyd răsună în toată America”, a tunat democratul.

Este pentru prima oară de la jumătatea lui martie când Joe Biden, în vârstă de 77 de ani, a ieşti din statul său, Delaware, unde a fost izolat din cauza pandemiei covid-19.

Filmat de trecători, omorul lui George Floyd - asfixiat, cu faţa la pământ, sub genunchiul unui poliţist alb - a indignat ţara şi lumea şi a provocat manifestaţii în Statele Unite, care au degenerat în unele cazuri în revolte.

Joe Biden a condamnat în mai multe rânduri violenţele, dar l-a acuzat pe Donald Trump, în vârstăde 73 de ani, de faptul că a ”transformat această ţară într-un câmp de bătălie împărţit de resentimente vechi şi frici noi”.

Un local din Cluj a impresionat presa din întreaga lume: Netflix vrea să filmeze aici un serial / VIDEO

”El crede că disensiunea îl ajută” să câştige alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, a declarat democratul - care-l devansează în sondaje.

Joe Biden a denunţat dispersarea luni seara a unor ”manifestanţi paşnici” cu tiruri de ”gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare”, pentru a-i permite lui Donald Trump să realizeze o ”operaţiune de comunicare” ducându-se în faţa unei biserici lângă Casa Albă, cu o biblie în mână.

Trump ”ar face mai bine să citească Biblia în loc să o agite”, l-a ironizat Biden.

Văzând aceste scene, ”suntem îndreptăţiţi să ne gândim că preşedintele este mai preocupat de putere decât de principii. Că el este mai interesat de servirea pasiunilor de bază decât de nevoile celor de care se presupune că se ocupă”, a denunţat el.

”Nu putem să fim naivi. Aş vrea să spun că ura a început cu Doland Trump şi va dispărea cu el. Dar nu este cazul. Iar asta nu se va întâmpla. Istoria americană nu este un basm cu un sfârşit fericit garantat”, a subliniat democratul.

REFORMA POLIŢIEI

Încercând să se plaseze într-un contrast clar faţă de miliardarul republican, el le-a promis alegătorilor americani că nu va ”manipula prin frică şi dezbinare. Nu voi aţâţa focul urii. Voi încerca să vindec rănile rasiale care ne afectează ţara de mult timp şi nu să le folosesc în avantaje politice”.

”A venit momentul ca ţara noastră să atace rasismul instituţional”, a subliniat el, îndemnând Congresul să acţioneze încă de această lună, ”începând cu o reformă reală a poliţiei”.

Marea majoritate a congresmenilor a denunţat moartea lui George Floyd, însă o acţiune atât de rapidă pare dificilă într-un Congres profund împărţit, între o Cameră a Reprezentanţilor condusă de democraţi şi un Senat republican.

Donald Trump - ales în 2016 fără cea mai mică experienţă politică sau diplomatică - a ironizat, în replică, faptul că rivalul său democrat este o figură politică la Washington de aproape o jumătate de secol.

"Sleepy Joe este în politică de 40 de ani şi n-a făcut nimic”, a scris Trump pe Twitter. ”Slăbiciunea nu va învinge niciodată anarhiştii, jefuitorii şi hoţii, iar Joe au fost slab politic toată viaţa sa”, a adăugat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.