John Kerry: Afganistan-ul se afla intr-un moment critic al istoriei sale

Autor: Maria Ciubotaru, Redactor

Publicat: 10-07-2014

Actualizat: 10-07-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

'Este un moment critic al tranziţiei afgane, care are un rol esenţial pentru viitoarea guvernare a ţării', a subliniat Kerry într-o conferinţă de presă la Beijing, înainte de a pleca spre Kabul.

 

Statele Unite ale Americii (SUA) au 'preocupări enorme' în ce priveşte restabilirea credibilităţii procesului electoral din Afganistan, a menţionat secretarul de stat american, potrivit Reuters.


Kerry a adăugat că SUA cooperează 'foarte îndeaproape' cu toate părţile implicate în Afganistan şi i-a îndemnat pe candidaţii din alegerile afgane să dea dovadă de calităţi de lideri şi oameni de stat în acest moment critic.

SUA, a mai spus John Kerry, speră 'foarte mult' ca în cursul următoarelor zile să se poată găsi o cale spre progres.

Al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Afganistan a avut loc acum aproape o lună de zile, dar rezultatele au fost anunţate abia în această săptămână. Fostul ministru de externe Abdullah Abdullah refuză să recunoască victoria adversarului său Ashraf Ghani Ahmadzai şi face apel la organizarea de manifestaţii sau chiar la crearea de organisme guvernamentale paralele.

Potrivit unui raport al Misiunii ONU în Afganistan (UNAMA) publicat miercuri, numărul victimelor civile ale conflictului din Afganistan a crescut cu 24% în prima jumătate a anului 2014 în raport cu aceeaşi perioadă a anului 2013. De la 1 ianuarie până la 30 iunie, UNAMA a înregistrat 4.853 victime civile - morţi şi răniţi - în urma luptelor, atacurilor cu bombe artizanale sau a atentatelor sinucigaşe. Dintre aceste victime, 1.564 şi-au pierdut viaţa, o creştere de 17% , şi 3.289 au fost rănite, reprezentând o creştere de 28%.

 

Sursa: Mediafax
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri