DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

John Kerry cere prelungirea armistiţiului de 72 de ore în războiul din Yemen

yemen

Secretarul de stat american, John Kerry, a salutat marţi anunţul făcut de ONU cu privire la un armistiţiu de 72 de ore în războiul din Yemen, exprimându-şi dorinţa ca încetarea ostilităţilor să fie prelungită fără condiţii, transmite AFP.

În ajunul armistiţiului care trebuie să înceapă pe 19 octombrie la orele 20.59 GMT, "cerem tuturor părţilor implicate să ia toate măsurile necesare pentru punerea în aplicare a încetării ostilităţilor, pentru ca aceasta să fie de durată şi încurajăm cu fermitate prelungirea ei fără condiţii", a declarat John Kerry într-un comunicat.

Citește și: Statul Islamic îi împiedică pe civili să părăsească oraşul Mosul

Şeful diplomaţiei americane s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute în Europa pentru a obţine un armistiţiu în Yemen, pradă unui conflict între rebelii şiiţi houthi şi o coaliţie arabă condusă de Riad.

"Încetarea ostilităţilor necesită ca toate părţile să pună în aplicare oprirea completă a operaţiunilor militare de orice fel şi să faciliteze livrarea de ajutor umanitar yemeniţilor din întreaga ţară", a insistat demnitarul american.

"Statele Unite, alături de comunitatea internaţională, sunt pregătite să vină în ajutor şi vom continua să acţionăm cu toate părţile pentru a se ajunge la o rezolvare negociată care să pună capăt permanent şi definitiv conflictului", a pledat John Kerry, a cărui ţară este aliată militar cu Arabia Saudită, dar critică în privinţa victimelor civile ale războiului yemenit.

Luptele ar putea înceta joi în această ţară din Peninsula Arabică în baza unui armistiţiu de 72 de ore ce poate fi prelungit, anunţat de ONU după zece zile de violenţe şi intense presiuni internaţionale.

Armistiţiul va intra în vigoare miercuri, 19 octombrie, la ora locală 23.59, a afirmat luni mediatorul ONU Ismail Ould Cheikh Ahmed care a primit asigurări în acest sens din partea "tuturor părţilor yemenite", anunță Agerpres.

Războiul a izbucnit în martie 2015, a făcut peste 6.900 de morţi a constrâns trei milioane de yemeniţi să îşi abandoneze locuinţele. Cele cinci tentative precedente de instalare a armistiţiului s-au soldat cu un eşec, reaminteşte AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.