Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jonhson, în rolul unui unificator al unei țări fracturate - mesaj inedit de Crăciun: 'Încercaţi să nu vă certaţi prea tare cu socrii sau oricine altcineva'

Agerpres
Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson, care pozează după victoria sa în alegerile legislative anticipate în unificator al unei ţări fracturate de trei ani şi jumătate de criza Brexitului, îi îndeamnă pe britanici ”să nu se certe prea mult” în mesajul său de Crăciun, relatează AFP, conform news.ro.

Într-o înregistrare video în care nu pronunţă nici măcar o dată cuvântul ”Brexit” şi nu evocă în mod explicit ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) la 31 ianuarie, Boris Johnson elogiază ”această perioadă deosebită a anului”, în care ”orice s-ar fi întâmplat înainte, avem ocazia să sărbătorim tot ceea ce este bun în lume şi să petrecem timp cu familia şi prietenii”.

Florin Cîțu, anunț în Ajun de Crăciun: 'Urmează lucruri bune pentru români în 2020. Vă garantez'

În faţa unui mare brad de Crăciun iluminat, liderul conservator îndemnă ţara să se gândească la anul care a trecut şi să sărbătorească ”lucrurile bune care se întâmplă”.

”Încercaţi să nu vă certaţi prea tare cu socrii sau oricine altcineva”, îndeamnă el.

Premierul îndeamnă, de asemenea, ”să ne amintim creştinii care suferă persecuţii în întreaga lume”.

”Pentru ei, Crăciunul este în privat, în secret, poate chiar într-o celulă de închisoare”, adaugă el în acest mesaj difuzat luni seara de serviciile sale.

”În calitate de premier, acesta este un lucru pe care eu vreau să-l schimb”, adaugă el.

El adresează un ”imens mulţumesc” personalului serviciului de sănătate NHS, drag britanicilor, dar slăbit de austeritate, care s-a aflat în centrul campaniei electorale.

Johnson a fost acuzat de opoziţia laburistă că vrea să-l ”vândă” Statelor Unite ale lui Donald Trump.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.