DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Jucătoarele selecţionatei spaniole de baschet feminin, testate pozitiv la Covid-19 înaintea Campionatului European

Britannica.com
baschet

Două componente ale selecţionatei spaniole de baschet feminin au fost testate pozitiv la Covid-19, cu cinci zile înaintea debutului Campionatului European ediţia 2021, găzduit de Valencia (Spania) şi Strasbourg (Franţa), a anunţat sâmbătă Federaţia spaniolă de baschet într-un comunicat, informează AFP.

Cele două jucătoare, Alba Torres şi Tamara Abalde, care au fost testate vineri şi apoi din nou sâmbătă, sunt asimptomatice şi au fost plasate în izolare.

Testele PCR realizate sâmbătă asupra celorlalte jucătoare convocate în vederea turneului continental au fost toate negative, scrie Agerpres.ro.

Pentru siguranţă, însă, meciul de pregătire împotriva Italiei, programat sâmbătă, a fost suspendat.

Jucătoarele spaniole au înfruntat Turcia joi, într-o partidă de pregătire.

Federaţia spaniolă a precizat că a fost organizată o "bulă sanitară paralelă" în care se vor pregăti jucătoarele de rezervă, în cazul în care va fi necesară înlocuirea lui Torres sau Abalde pentru Campionatul European, care va debuta pe 17 iunie, la Valencia.

O altă întâlnire de pregătire, cea dintre Belgia şi Grecia, a fost de asemenea anulată, Federaţia greacă de baschet explicând că o componentă a echipei belgiene a fost testată pozitiv la Covid-19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.