Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jucătorii echipei Cardiff vor efectua carantina în Anglia

carantina

Echipele Munster şi Cardiff, blocate în Africa de Sud de restricţiile legate de coronavirus, au anunţat miercuri că majoritatea jucătorilor şi staff-urilor va părăsi ţara până joi. Însă jucătorii şi membrii delegaţiilor care au fost testaţi pozitiv cu virusul Sars-CoV-2 vor rămâne în carantină în statul african, informează AFP, arată News.ro.

Dacă echipa CSM Ştiinţa Baia Mare, campioana României, aflată într-un turneu de pregătire la Bloemfontein, a reuşit să ajungă cu bine în ţară, alte două echipe europene care au participat la meciuri în Africa de Sud, irlandezii de la Munster şi galezii de la Cardiff, au rămas blocate în statul african, cu jucători infectaţi cu coronavirus. În cazul celor de la Cardiff, cu doi infectaţi, au fost înregistrate atacuri de panică în rândul echipei, în condiţiile în care autorităţile galeze nu au vrut să-i repatrieze. O situaţie grea a fost şi în cazul echipei Munster, în delegaţia căreia 14 persoane au fost testate pozitiv.

Jucătorii echipei Cardiff sunt într-o izolare strictă de duminică, fără să poată să-şi părăsească camerele şi, iniţial, fără nicio certitudine cu privire la data la care vor putea pleca acasă. Acest lucru a dus la creşterea îngrijorării jucătorilor privind soarta lor.

"Avem rapoarte despre oameni care au avut atacuri de panică, avem rapoarte despre anxietate şi probleme de sănătate mintală. Trebuie să-l punem pe ofiţerul de bunăstare psihică al WRU în legătură constantă cu ei", a declarat, marţi, o sursă din cadrul clubului galez, pentru welsonline.co.uk.

Principalul grup al delegaţiei de 48 de persoane a fost cazat într-un hotel din Cape Town. Cei doi testaţi pozitiv sunt într-altul, unde sunt obligaţi să stea în izolare 14 zile.

Ministrul Sănătăţii din guvernul galez, Eluned Morgan, a fost întrebat cu privire la situaţie, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc marţi, şi nu s-a arătat grăbit să-şi repatrieze compatrioţii.

"Responsabilitatea noastră principală este să menţinem oamenii din Ţara Galilor în siguranţă. Există reguli pentru a ne asigura că acest lucru se întâmplă. Aceste reguli sunt lucruri pe care toată lumea trebuie să le respecte şi nu există excepţii de la asta. Suntem foarte conştienţi de situaţia de la Cardiff Rugby Club. Ei vor trebui să se autoizoleze la întoarcere. Nu există locuri în Ţara Galilor unde să poată fi cazaţi pentru că nu avem acele hoteluri în Ţara Galilor. Există un motiv foarte clar pentru asta. Pentru că nu avem un aeroport internaţional care, în general, să aducă oameni din ţările pe lista roşie sau din ţările cu potenţial de a intra pe lista roşie. Majoritatea pasagerilor noştri aterizează în Anglia. Ne-am gândit că ar creşte riscul sanitar dacă ar fi să transportăm oameni de la un aeroport la un hotel din Ţara Galilor. De asemenea, este foarte dificil pentru noi să discutăm şi să găsim un hotel în Ţara Galilor care ar fi dispus să se transforme într-un hotel Covid, deoarece înseamnă că nu pot caza pe nimeni altcineva şi, evident, este o problemă destul de mare chiar înainte de Crăciun, când ar putea avea multe rezervări. Suntem atenţi la evoluţia situaţiei şi suntem foarte interesaţi să ne aducem băieţii acasă. Dar ei vor trebui să vină acasă în acelaşi mod în care ar fi de aşteptat să o facă toţi ceilalţi din această ţară", a afirmat ea.

Şeful de marketing şi comunicare al clubului Cardiff, Mike Brown, care se află cu echipa în Africa de Sud, s-a declarat şocat de comentariile lui Morgan.

"Ca o persoană prinsă în mijlocul situaţiei ăsteia, am fost uluit de lipsa de empatie şi de sprijin din partea ministrului Sănătăţii. Toată lumea se aşteaptă să intre în carantină la întoarcerea noastră, dar ajutaţi-ne să ajungem acasă", a scris el pe Twitter.

În cele din urmă, clubul Cardiff a precizat că echipa, fără cele două persoane infectate, va pleca cu un zbor charter, joi dimineaţă, şi va petrece zece zile de izolare într-un hotel de carantină din Anglia, înainte de a se întoarce în Ţara Galilor.

Rhys Blumberg, directorul de operaţiuni al Cardiff Rugby Club, a criticat guvernul galez pentru că a refuzat să permită echipei să-şi efectueze perioada de carantină acasă: "Empatia şi sprijinul guvernului galez pentru personalul de la Cardiff Rugby blocat în Africa de Sud este absolut îngrozitoare. Nu a fost solicitat niciun tratament special, doar sprijin pentru a-i aduce înapoi pe pământul galez pe jucători, astfel încât să-şi poată începe carantina."

Majoritatea jucătorilor formaţiei Munster a părăsit Cape Town, marţi seară, potrivit unui comunicat al clubului irlandez. Paisprezece membri ai echipei au rămas însă în carantină la Cape Town.

Delegaţia celor din Munster va trebui să intre în izolare timp de zece zile la sosirea în Irlanda, punând sub semnul întrebării primul meci din European Champions Cup, împotriva formaţiei Wasps, programat la 12 decembrie.

Un alt club galez, Scarlets, şi echipa italiană Zebre au reuşit să părăsească Africa de Sud duminică, pentru că nu au avut persoane infectate cu coronavirus în delegaţie. Toate cele patru formaţii erau programate să joace meciuri în United Rugby Championship în Africa de Sud, weekend-ul trecut, dar meciurile au fost amânate după ce a fost anunţată interdicţia de călătorie în Africa de Sud, în urma descoperirii variantei Omicron a coronavirusului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.