Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jucătorii suspendaţi pentru agresarea lui Iordăchescu la meciul Belgia-Spania sunt în pragul depresiei, spune căpitanul spaniolilor

rugby ro-it

Căpitanul naţionalei de rugby a Spaniei, Jaime Nava, a declarat că jucătorii care au fost suspendaţi de Rugby Europe după meciul dintre spanioli şi echipa Belgiei, la finalul căruia arbitrul Vlad Iordăchescu a fost agresat de sportivi, sunt foarte afectaţi, în pragul depresiei.

“Sunt trist pentru că am cinci colegi şi prieteni care se simt neajutoraţi. Nu mai ies din casă şi sunt în pragul despresiei. Unele sancţiuni sunt acceptabile, dar cele în cazul fraţiolor Rouet sunt foarte dure”, a spus Nava, potrivit presei spaniole, anunță News.ro.

El a precizat că îl suprinde faptul că primele măsuri anunţate după meciul Belgia – Spania au fost cele cu privire la jucători.

Marţi, Comisia Judiciară Independentă a Rugby Europe a decis sancţionarea a cinci jucători din echipa Spaniei ca urmare a incidentelor de la meciul din 18 martie.

Comisia a luat următoarele decizii, potrivit FRR:

Guillaume Rouet (nr. 9): agresiune fizică şi verbală a unui oficial de meci – 36 săptămâni

Sébastien Rouet (nr. 20): agresiune fizică şi verbală a unui oficial de meci – 43 săptămâni

Pierre Barthere (nr. 6): acte şi cuvinte ameninţătoare la adresa unui oficial de meci – 14 săptămâni

Lucas Guillaume (nr.7): acte şi cuvinte ameninţătoare la adresa unui oficial de meci – 14 săptămâni

Mathieu Belie (nr. 10): acte şi cuvinte ameninţătoare la adresa unui oficial de meci – 14 săptămâni

Plângerea de comportament neadecvat, depusă împotriva Federaţiei Spaniole de Rugby, va fi analizată la altă dată.

Echipa naţională de rugby a României a obţinut calificarea la Cupa Mondială din Japonia, din 2019, în urma succesului surprinzător obţinut de Belgia în faţa Spaniei, cu 18-10 (12-0), în Rugby Europe Championship.

Ibericii consideră însă că victoria Belgiei în faţa Spaniei a fost facilitată de arbitrul Vlad Iordăchescu. Jucătorii spanioli l-au alergat pe arbitrul român după meci, pentru a-i cere socoteală pentru prestaţia sa, care, în opinia lor, a avantajat decisiv echipa gazdă. Iordăchescu a părăsit cu greu terenul stadionului din Bruxelles, unde a avut loc meciul.

Federaţia Spaniolă de Rugby (FER) a cerut oficial rejucarea meciului cu Belgia. FER speră că World Rugby va permite rejucarea meciului, având în vedere că "imaginea rugbiului a fost afectată de acest meci". FER notează că 19 decizii ale arbitrului au fost clar împotriva echipei Spaniei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.