Judecătoarea Daniela Panioglu reacționează dur, după ce a fost desființată de șefa CAB în conferința de presă: "Este vorba despre corupția din sistemul judiciar!"

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 11-12-2025 15:45

Actualizat: 11-12-2025 15:48

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Gyozo Baghiu

Daniela Panioglu, fostă judecătoare la Curtea de Apel (CAB) București, a reacționat după ce a fost acuzată public de șefa instituției, Liana Arsenie. Magistratul a explicat în primul rând povestea înregistrării făcută publică de șefa Curții de Apel.

„În primul rând din câte îmi amintesc, era un dosar în care eu aveam bănuiala că există o înțelegere frauduloasă între părți, iar concluziile avocaților erau incoerente.

De aceea am ridicat vocea, pentru că am înțeles că s-au înțeles fraudulos. Nu știu dacă această înregistrare avea voie să iasă în spațiul public. Pe de altă parte, cred că au căutat mult în 25 de ani de carieră să găsească acea situație.

Citește și: VIDEO Scene de „box” în Justiție - Șefa CAB descrie efectiv o bătaie între o fostă judecătoare și un coleg: „L-a lovit în cap pe judecător în cap cu dosarul și a urlat!”

Este vorba despre suspiciunile rezonabile care au apărut în presă despre corupția din sistemul judiciar. Nu este vorba despre ce a făcut Panioglu în ședințele din instanță. Și nici despre ce a făcut Beșu.

Este vorba despre corupția din sistemul judiciar. Este un judecător care a avut curaj să spună ce se întâmplă, cu adevărat, în aceste achitări și prescrieri.”, a declarat pe B1TV, fosta judecătoare a Curții de Apel București.

Corupția din justiție

Fosta judecătoare a Curții de Apel București cere intervenția Parchetului General în scandalul care dărâmă sistemul juridic românesc.

„Sunt probe despre fenomenul de corupție. Ce face șefa de la CAB și gașca din spatele ei sunt atacuri la persoană. Această isterie pe care o fac ei trebuie să înceteze. Iar Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului General trebuie să cerceteze penal toate aceste aspecte care au fost dezvăluite.

Probatoriul nu este complicat. Există hotărârile Colegiului, hotărârile CSM. Se vede acolo cum se proceda cu înlocuirea judecătorilor.

Înlocuirea unui judecător într-un dosar se face doar în condiții excepționale, după cum scrie la lege. Nu există vreun regulament de ordine interioară care să fie peste lege. Astăzi ama sistat la o mizerie în stil comunist. Și au demonstrat ce face ei cu noi acolo, la Curtea de Apel București.

Nu poți să vii cu înfierări proletare împotriva unor judecători care spun ce se întâmplă. Sunt fericită că apar tot mai multe voci care spun ce se întâmplă.”, a afirmat Daniela Panioglu.

Cum răspunde acuzațiilor privind chiria ilegală

„M-am săturat de chestia asta cu chiria. Mi-am cumpărat un apartament nefinisat. Și am întrebat dacă mi se poate deconta chiria până îmi termin finisajele la apartament, pentru a putea locui în el.

Și mi s-a răspuns că da. Și m-am și judecat cu ei. Lia Savonea mi-a blocat decontările pentru că așa a vrut ea, nu pentru că așa spunea legea.”, a declarat judecătoarea, răspunzând acuzațiilor făcute de șefa Curții de Apel cum că ar fi decontat ilegal bani de chirie.

Eliminarea din magistratură, legată de un dosar celebru

Daniela Panioglu a povestit și de ce a fost dată afară de la Curtea de Apel București. Totul are legătură cu dosarul fostului șef al CNAS, Lucian Duță. Cel căruia Curtea Supremă, condusă de Lia Savonea, i-a anulat condamnarea la 6 ani de închisoare, chiar la o zi după apariția documentarului Recorder.

„Știu dosarul, pentru că eu l-am judecat. O mită de 6,3 milioane de euro din patru contracte. S-a găsit mita doar pe trei contracte, dar sunt probe de neînlăturat. Nu știm ce motive au avut de au constatat intervenirea prescripției.

Nu au putut să îmi ia acest dosar. Am fost exclusă și eu și colega mea de complet. Au exclus un complet întreg. S-au făcut presiuni în acest dosar, de către președintele Secției I. S-au făcut presiuni, dar am scos dosarul, am dat soluția, am motivat-o.

Am arătat că inculpatul a fost ajutat de doi procurori de la Constanța. Era în materialul probator. CSM ne-a exclus pentru această motivare. Pentru că am scris că există suspiciuni de fapte penale în care erau implicați procurori. Altfel nu au putut să ne ia dosarul.”, a acuzat fosta judecătoare a Curții de Apel.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri