Judecătorii CCR îl pun la zid pe Klaus Iohannis: argumentație care îl transformă într-un simplu semnatar/DOCUMENT

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 21-12-2018

Actualizat: 22-12-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Judecătorii CCR au motivat decizia pe conflictul instituțional între președinte și Guvern, pe tema remanierilor. În decizie, judecătorii arată că refuzul președintelui de a semna demisiile unor miniștri reprezintă ”o imposibilitate conceptuală, și în același timp o imposibilitate factuală.”.

CONSULTAȚI AICI ÎNTREAGA MOTIVARE

De asemenea, judecătorii îi explică președintelui că un refuzul unei persoane în funcția de ministru se poate face doar pe motive de legalitate, sub nicio formă pe motive de oportunitate.

Totodată, judecătorii CCR îi cer președintelui ca atunci când dorește să refuze un ministru are obligația de ”a răspunde, de îndată, în scris și motivat”. Practic, președintele trebuie să vină cu un motiv extrem de solid pentru care respinge un ministru, ceea ce până acum nu s-a întâmplat.

”Numirea sau revocarea nu reprezintă un act de aprobare a propunerii primului ministru. Astfel cum am arătat, numai Parlamentul aprobă lista miniștrilor propuși în ipoteza art.85 alin.(1) coroborat cu art.103 din Constituție, sau în ipoteza art.85 alin.(3) din Constituție. De altfel, și textul Constituției este foarte clar în această 1 Potrivit acestui text legal, pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare 38 privință; argumentul de text la care ne referim privește art.85 alin.(3) din Constituție, care nu califică atribuția președintelui de la art.85 alin.(2) din Constituție ca fiind o aprobare, ci doar actul Parlamentului.

Se mai reţine că refuzul revocării unui ministru (propusă de primul-ministru, fie ca urmare a voinței acestuia, fie ca urmare a demisiei ministrului în cauză) este o imposibilitate conceptuală, și în același timp o imposibilitate factuală.

Având în vedere cele expuse, apreciem că refuzul președintelui de numire în funcția de ministru poate fi realizată doar pentru motive de legalitate, nu și pentru motive de oportunitate, drept care apreciem că, în speță, fiind în ipoteza unui refuz de numire, obligația impusă Președintelui României, în mod corect, de către Curtea Constituțională de a răspunde, de îndată, în scris și motivat, propunerilor înaintate de prim-ministrul României cu privire la numirile în funcția de ministru, poate avea în vedere numai eventualele motive de nelegalitate incidente.”, arată judecătorii CCR.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri