Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o ţine pe Elena Udrea pe jar. Judectătorii de drepturi şi libertăţi au amânat pentru joi, 7 mai, o decizie în cazul acesteia. Deputata Elena Udrea, aflată în arest preventiv în dosarul "Gala Bute", a fost adusă, marți, de la Penitenciarul Târgşor, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa Supremă trebuie să se pronunţe asupra contestației depuse de avocații fostului ministru cu privire la starea de arest preventiv. Udrea ar putea fi plasată în arest la domiciliu sau sub control judiciar, dacă ÎCCJ admite contestaţia.
De asemenea, instanţa judecă şi contestaţiile depuse de fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, şi Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, ambii aflaţi în arest preventiv.
Vezi şi: Udrea, cerere disperată către conducerea penitenciarului
Elena Udrea este încarcerată la Penitenciarul de Femei Târgşor, după ce a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În dosar au mai fost deferiţi justiţiei şi fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme.
Vezi şi: EXCLUSIV Udrea a fost amenințată: 'Mi-au spus să te înțep'! Ce sumă a fost pusă la bătaie/ DOCUMENT
Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care inculpata îl conducea.
Comentează