DNA a solicitat încuviinţarea arestării pentru judecătorul CCR Toni Greblă, urmărit penal de procurorii anticorupţie. Judecătorul afirmă că nu crede în necesitatea unei asemenea măsuri, însă aşteaptă să vadă dosarul întocmit de procurori.
"Am să văd dosarul cauzei. Chiar azi avocatul a fost la DNA şi i s-a spus că săptămâna viitoare poate avea acces la dosar. Vom vedea în continuare. Dacă e o anchetă pe rol, trebuie să continue. Nu îmi dau seama dacă era nevoie de solicitatea arestării. Mă voi prezenta la Senat şi voi proceda în consecinţă", a declarat Toni Greblă la B1 TB.
Acesta ia în calcul şi demisia din CCR, pentru a nu-şi pune foştii colegi din Senat într-o situaţie dificilă. Senatorii sunt cei îndreptăţiţi legal de a încuviinţa sau a respinge cererea de arestare.
Vezi şi: DNA cere aviz pentru ARESTAREA judecătorului CCR Toni Greblă
DNA îl acuză de Toni Greblă de trafic de influenţă, în formă continuată, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate).





























Comentează