DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Județul în care autoritățile s-au sucit: Proiectul despre obligativitatea purtării măştii a fost retras

Gazeta Romaneasca
copii masca coronavirus

Proiectul cu privire la introducerea obligativităţii purtării măştii în spaţiul public în judeţul Mureş a fost retras, luni, de pe ordinea de zi a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), pe motiv că nu se poate asigura achiziţionarea de măşti de către fiecare cetăţean.

"Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mureş a dezbătut ieri, 5 aprilie, un proiect de hotărâre referitor la obligativitatea utilizării unor mijloace de protecţie pentru acoperirea gurii şi a nasului (măşti, eşarfe, fulare, etc.) în toate spaţiile publice, spaţiile comerciale, instituţii publice, agenţi economici şi entităţi care derulează activitate cu publicul, farmacii, pieţe agroalimentare şi mijloace de transport public. Având în vedere că, la acest moment, nu există posibilitatea de a asigura achiziţionarea de măşti de către fiecare cetăţean al judeţului Mureş, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mureş a luat decizia retragerii de pe ordinea de zi a acestui proiect de hotărâre, astăzi, 6 aprilie 2020", a anunţat, luni, Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Klaus Iohannis aduce vești bune: Primim în această săptămână 2,5 milioane de măști pentru medici, 5 milioane de măști pentru forţe de ordine, 8 milioane de măști care vor ajunge la populație

Draftul unui document al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), cu privire la posibilitatea introducerii obligativităţii purtării măştii în spaţiul public a apărut în mediul online, duminică seara, iar prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a anunţat că va formula o plângere penală împotriva celor care l-au distribuit.

"Sunt inacceptabile asemenea practici şi îi descalifică pe cel (cei) care a(u) făcut-o. Acest document a fost transmis către membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sub forma unui proiect de hotărâre, în vederea dezbaterii, fiecare membru având iniţiative cu privire la conţinutul şi forma acestuia. Forma finală a documentului va intra în vigoare abia după adoptarea sa de către toţi membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi publicarea pe site-ul Instituţiei Prefectului-judeţul Mureş. Până atunci este doar o ştire falsă, diseminată cu încălcarea legii. De asemenea, vă comunic că se redactează plângerea penală cu privire distribuirea în spaţiul public a informaţiilor care nu aveau caracter public, plângere care va fi înaintată organului de cercetare penală competent", a precizat prefectul judeţului Mureş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.