Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Judo: România a încheiat Europenele de cadeţi cu două medalii

www.romaniajournal.ro
Monica Ungureanu judo

România a încheiat Campionatele Europene de judo pentru cadeţi de la Riga, desfăşurate în perioada 17-19 august, cu două medalii, una de argint, câştigată de Vanessa Tolea, la cat. 48 kg, iar alta de bronz, obţinută de Florina Bădiceanu, la cat. 52 kg.

Joi, în ultima zi de competiţie, la cat. 81 kg, Bogdan Petre a trecut în primul tur de moldoveanul Ciprian Gribineţ, în optimi l-a învins pe letonul Matiss Zeila, dar a pierdut în sferturi în faţa georgianului Aleksandr Loladze, ulterior medaliat cu aur. În recalificări, Petre l-a întrecut de italianul Nicola Chiari, însă s-a înclinat apoi în faţa sârbului Miljan Radulj, care apoi a obţinut bronzul. Românul s-a clasat pe locul 7.

În limitele cat. 90 kg, Rareş Arsenie a câştigat în runda inaugurală contra olandezului Joes Schell, apoi l-a învins pe grecul Alexios Sperlidis, în optimi, pierzând sfertul de finală cu georgianul Arcil Mamulaşvili. Arsenie s-a clasat pe 7, după ce a trecut în recalificări de slovenul Anej Hribar, dar a pierdut în faţa rusului Anton Fedin, informează Agerpres.

La cat. +90 kg, Darius Georgescu a dispus în optimi de estonianul Samule Mikk, însă a fost învins în sferturi de rusul Denis Baceaev, medaliat ulterior cu aur. Georgescu a încheiat pe 7, după ce l-a învins în recalificări pe francezul Abdelkader Belarchi, dar a cedat în faţa grecului Giannis Antoniou.

Rusia a ocupat primul loc în clasamentul pe medalii, cu 5 de aur, 4 de argint şi 2 de bronz, urmată de Azerbaidjan, 3-1-2, şi Israel, 2-1-1, etc. România a ocupat locul 13 (0-1-1).

România a participat cu 14 judoka la Europenele de cadeţi, 9 băieţi şi 5 fete.

La competiţie s-au aliniat 393 judoka din 37 de ţări, dintre care 217 la masculin şi 176 la feminin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.