Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jurma anunță iminența valului 6 COVID: 'Va fi poate cel mai complicat val de până acum. Școlile sunt zero pregătite pentru ce vine la toamnă'

Facebook
Octavian Jurma

„Școlile sunt zero pregătite pentru ce vine la toamna. Negarea problemei nu rezolva problema", spune cercetătorul Octavian Jurma care spune ce scenarii sunt posibile în perioada următoare.

„Nu doar taxele şi inflația cresc în România ci şi pandemia de COVID-19. Nivelul de competență al pandemiei este de altfel în contrast izbitor cu nivelul de incompetenta la care a ajuns statul în România.

În ciuda efortului disperat de a ascunde sub preș recidiva pandemiei prin scăderea numărului de teste şi eliminarea raportării zilnice, numărul de cazuri a crescut săptămâna trecută cu peste 50%.

Nu avem încă raportul VOC dar e mai mult ca sigur ca ponderea BA4/5 a crescut proporțional în secvențierile de săptămâna trecută.

Din păcate indicatorul pe care îl urmăresc cu cea mai mare atenție, cel al internărilor în rândul copiilor, a crescut şi mai dramatic cu 62.5%. Mai râu, pentru prima dată după câteva săptămâni avem şi un minor internat la ATI.

Iată ca avem şi o confirmare statistică a datelor de laborator care arată ca ca BA4/5 este mai virulentă decât BA1/2 şi a suspiciunii ca afectează mai mult copiii decât variantele precedente.

O să tot repet pana ne intra bine în cap: copiii plătesc prețul pentru indiferenta si inconștiența adulților. Școlile sunt zero pregătite pentru ce vine la toamna. Negarea problemei nu rezolva problema.

Așa cum anticipam săptămâna trecută, internările în rândul adulților au început de asemenea să crească. Acesta este un indicator tardiv, care urmărește curba infectărilor la 2 săptămâni.

Suntem în 3-a săptămâna consecutiva de creștere accelerata a numărului de cazuri şi avem astfel confirmarea unui trend clar conturat care poate însemna debutul unui nou val epidemic.

Vezi in imagine diferența fata de "mini-valul" BA.2 care dus la o ușoară creștere a numărului de cazuri în martie dar nu şi la o creștere a numărului de spitalizări.

Valul 6 va fi poate cel mai complicat val de până acum. Încă nu am reușit să îmi actualizez algoritmul de prognoza dar numărul de cazuri va fi probabil între Delta şi Omicron.

Numărul de infectări va fi foarte mare pentru ca imunitatea fata de BA4/5 după infectarea cu versiunile precedente este aproape zero iar cea după vaccinare scade spre 50%.

Probabil ca acum confirmam deja de 2x mai puține cazuri decât în valurile precedente. Ceata informațională este aproape la fel de mare în valul 6 cum a fost când am intrat în valul 1, însă atunci înaintăm cu maxim de prudenta si acum apăsam la maxim pe accelerația negării.

Prognoza impactului în spitale este mult mai dificil de făcut pentru ca pentru prima data vaccinarea devine o necunoscuta.

Se pare ca varianta BA4/5 reușește să coboare sub radarul imunității dobândite anterior şi să exploateze un fenomen numit "păcatul original antigenic" ("original antigenic sin"), în care vaccinarea după infectare își pierde o mare parte din efect (nu mai adaugă nimic nou) faţă de aceasta versiune.

Cu atât mai gravă este in acest context abandonarea campaniei de vaccinare si refuzul adoptării certificatului verde în vara anului 2021.

Prin urmare nu știm cât de mare va fi impactul valului 6 în spitale, dar realist ne putem aștepta să fie in cel mai fericit caz la nivelul valului 5-Omicron şi in cel mai rău caz la nivelul valului 4-Delta, probabil mai apropiat de valul 5-BA1/2 decât de 4-Delta având în vedere ca majoritatea populației este deja fie vaccinată, fie trecută de 2x prin boala, fie prin ambele.

Singurul lucru predictibil este ca autoritățile nu vor lua nici o măsură de limitare a infectărilor şi vor lua în braţe mantra negaţionistă "este doar o gripă". Subliniez ca să fie clar: nu vor fi restricții de nici un fel, nici măcar masca (care nu e o restricție) în valul 6.

Sentimentul de neputința în fata crizei multidimensionale produse prin cumularea valului 6 cu criza economică şi politica este aproape total.

Suntem acum într-un nou film rezultat din încrucișarea scenariilor "Idiocracy" şi Don't look up". Ar fi amuzant dacă nu ne-ar baga copiii în spital şi nu ar amenință viaţa şi sănătatea a milioane de romani", scrie cercetătorul Octavian Jurma pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.