Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jurnaliștii sirieni susţin că avioane israeliene au atacat ţinte din apropiere de Damasc, capitala Siriei

SANA
lupte Siria Damasc

Avioane militare israeliene au lansat marţi rachete asupra unor ţinte nespecificate din apropiere de Damasc, capitala Siriei, operaţiune care a provocat rănirea a trei soldaţi sirieni, relatează media de stat siriene, citând o sursă militară, potrivit Reuters, relatează Agerpres.

"Apărarea noastră antiaeriană a tras asupra rachetelor ostile lansate de avioane militare israeliene de deasupra teritoriului Libanului şi a doborât cele mai multe dintre ele înainte de a lovi ţintele", a precizat sursa militară citată.

Un depozit de arme a fost lovit şi trei soldaţi au fost răniţi din cauza atacului, a adăugat sursa citată.

Până în prezent este neclar care ar fi fost ţintele rachetelor israeliene, comentează Reuters.

Media de stat siriene au relatat mai devreme în cursul serii că apărarea antiaeriană a doborât mai multe "ţinte inamice" din apropiere de Damasc.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a refuzat să comenteze informaţiile în cauză.

"Un sistem de apărare antiaeriană al Forţelor israeliene de apărare s-a activat drept răspuns la o rachetă antiaeriană lansată din Siria", se menţiona mai târziu pe contul oficial de Twitter al armatei israeliene.

Observatorul sirian pentru drepturile omului, un ONG cu sediul în Marea Britanie care monitorizează războiul, susţine că rachete israeliene au fost lansate de deasupra teritoriului Libanului şi au vizat zone rurale aflate la vest şi sud-vest de Damasc.

"Un număr de rachete au lovit depozite ale Hezbollah şi ale forţelor iraniene", precizează Observatorul, adăugând că nu s-au semnalat pagube materiale sau victime.

Agenţia naţională de ştiri libaneză a relatat că avioane militare israeliene au efectuat raiduri false deasupra sudului Libanului.

Citește și: Venezuela califică drept 'impertinentă' susținerea Guyanei de către SUA într-un caz de presupusă încălcare a apelor teritoriale

În timpul celor peste şapte ani de război civil din Siria vecină, Israelul a devenit tot mai alarmat de influenţa în creştere a marelui său rival Iran, un aliat cheie al preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Forţele aeriene israeliene au lovit zeci de obiective descrise ca fiind contingente iraniene sau transferuri de arme către mişcarea şiită libaneză Hezbollah susţinută de Iran, potrivit Reuters.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.