Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jurnalista Emilia Șercan, amenințată cu moartea după dezvăluirile legate despre Academia de Poliţie

emilia sercan

Jurnalista Emilia Şercan, cunoscută pentru anchetele privind plagiatele în rândul înalţilor demnitari şi al conducerii unor instituţii de invăţământ, cel mai recent la Academia de Poliţie, a anunţat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, a primit ameninţări cu moartea. Emilia Şercan spune că a depus plângere la poliţie.

„Luni seara, la ora 21,05, am primit un mesaj de ameninţare cu moartea. Mesajul vine în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informaţii despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliţie, instituţie aflată în subordinea Ministerului de Interne, iar alte materiale erau în pregătire. De patru ani scriu aproape exclusiv despre tezele de doctorat plagiate ale unor oficiali ai statului, unii dintre cei mai puternici oameni din România fiind subiectul dezvăluirilor mele. Anchetele despre tezele de doctorat plagiate au expus o cutremurătoare reţea de complicităţi, putere, influenţă şi bani construită pe impostură la cel mai înalt nivel al instituţiilor statului. Până acum am fost înjurată, intimidată, urmărită, s-a încercat compromiterea mea, însă de data asta s-a trecut la un alt nivel”, scrie Şercan.

Păreri împărțite în PSD privind situația lui Tudorel Toader - Dumitru Buzatu, înainte de CEx: 'Ministrul Justiției are o competență mult mai înaltă decât mine'

„Am încercat să îmi explic de de am primit aceste ameninţări: dezvăluirile legate despre Academia de Poliţie, aşa cum am scris în penultima mea anchetă publicată pe PressOne, riscă să lase instituţia fără o bună parte dintre profesorii care au doctoratele susţinute acolo şi care, cel mai probabil, sunt şi ele plagiate. Pentru un profesor, o teză de doctorat plagiată înseamnă încheierea carierei academice. Conţinutul mesajului sugerează că ameninţarea este legată de subiectele la care lucrez acum”, precizează Emilia Şercan.

Ea anunţă şi că a depus chiar luni noaptea plângere la Poliţia Capitalei şi speră că poliţiştii îşi vor face treaba, iar cel sau cei care au recurs la ameninţări vor fi prinşi cât mai repede. Ea mai spune că ministrul de Interne şi şeful IGPR au fost informaţi despre ameninţările pe care le-a primit.

„De nenumărate ori mi s-a spus în aceşti ani că am curaj, iar replica mea, spusă în glumă, a fost că nu ştiu dacă este curaj sau inconştienţă. Un jurnalist nu trebuie să îşi pună vreodată problema în termeni de curaj sau frică, ci în termeni de adevăr şi interes public, singurele lucruri pe care trebuie să le slujească. Iar atâta timp cât adevărul este de parte lui nu trebuie să îi fie frică de nimeni şi de nimic”, mai scrie Emilia Şercan.

Jurnalista precizează că a cenzurat o parte din conţinutul mesajului pentru a-i proteja pe cei dragi ei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.