Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Justin Trudeau s-a vaccinat împotriva COVID-19 cu serul AstraZeneca

Sportsnet
Justin Trudeau

Premierul canadian, Justin Trudeau, a primit vineri prima doză a vaccinului AstraZeneca, ser care a suscitat rezerve din cauza cazurilor rare, dar grave de cheaguri de sânge raportate în unele ţări, notează AFP.

Sosit în costum şi cravată împreună cu soţia sa la o farmacie din Ottawa, Justin Trudeau, 49 de ani, s-a dezbrăcat în faţa camerelor de cămaşa sub care îşi pusese un tricou pentru a facilita vaccinarea, potrivit agerpres.ro.

"Sunt foarte fericit", i-a spus el asistentei medicale care i-a administrat vaccinul deasupra unui tatuaj de pe braţul stâng.

"Întrucât (provincia) Ontario a invitat persoanele de 40 de ani şi peste să primească vaccinul AstraZeneca în farmacii, acum este rândul nostru", declarase anterior într-o conferinţă de presă.

Soţia lui, Sophie Grégoire Trudeau, a contractat COVID-19 în martie 2020, obligându-l pe premierul canadian să intre în carantină la reşedinţa sa din Ottawa.

"Este o uşurare să ştim că acest gest simplu te ajută să te protejezi pe tine, dar mai ales la protejarea celor pe care îi iubim în jurul nostru", a afirmat Justin Trudeau în faţa reprezentanţilor presei.

"Dacă este şi rândul vostru, vă invit să vă faceţi o programare cât mai curând posibil", le-a spus el compatrioţilor săi.

"Cel mai bun vaccin este primul care vi se oferă", a reiterat el, de asemenea, joi seară pe Twitter.

Majoritatea provinciilor canadiene au extins în această săptămână accesul la vaccinul AstraZeneca pentru persoanele de peste 40 de ani, care până atunci fusese rezervat celor în vârstă de cel puţin 55 de ani.

Dar vineri după-amiază, comitetul ştiinţific care consiliază Ministerul canadian al Sănătăţii i-a recomandat acestuia din urmă să reducă acest prag de vârstă la peste 30 de ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.