Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a salutat luni noul acord comercial încheiat in extremis în cursul nopţii trecute între Ottawa, Washington şi Mexic, apreciind că acesta va fi "total benefic" pentru canadieni, transmite AFP preluată de Agerpres.
"Este un acord care va fi total benefic pentru economia noastră, pentru familiile canadiene şi pentru clasa medie", a arătat Trudeau, într-o conferinţă de presă la Ottawa.
Preşedintele mexican în exerciţiu Enrique Pena Nieto a vorbit despre o înţelegere din care câştigă toţi semnatarii, iar omologul său american, Donald Trump, a lăudat acordul de liber schimb, numindu-l 'cel mai important' din istoria Statelor Unite.
'Sunt bucuros să împărtăşesc poporului american această veste istorică pentru naţiunea noastră şi, totodată, pentru lume', a declarat luni Trump, vizibil satisfăcut, din Grădina Trandafirilor de la Casa Albă.
Noul tratat - Acordul economic Statele Unite, Mexic, Canada (USMCA) - urmează să înlocuiască Acordul nord-american de liber schimb (NAFTA), semnat în urmă cu aproape 25 de ani. Pentru a intra în vigoare, USMCA trebuie să fie aprobat de legislativele celor trei ţări.
Donald Trump vrea să semneze textul la sfârşitul lunii noiembrie cu preşedintele mexican, Enrique Pena Nieto, al cărui mandat se încheie la 1 decembrie, şi cu premierul canadian Justin Trudeau.
Justin Trudeau salută noul acord NAFTA
București
9°C
Articole Similare

369
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
369

30
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
30

995
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
995

49
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
49

1.471
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
1.471

2.520
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.520

1.477
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.477

49
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
49

2.194
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.194

38
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
38

1.977
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.977

74
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
74

79
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
79
















Comentează