Justiţia britanică consideră ''disproporţionată în raport cu legislaţia Marii Britanii'' solicitarea Spaniei ca Marea Britanie să o aresteze şi să o predea autorităţilor spaniole pe separatista catalană Clara Ponsati, astfel că cererea de extrădare este respinsă, transmite miercuri agenţia EFE potrivit agerpres
Pe numele Clarei Ponsati, care este şi scoţiană, fusese emis de către justiţia spaniolă un mandat european de arestare pentru "nesupunere", acelaşi delict pentru care mai mulţi lideri separatişti catalani au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea în urma tentativei eşuate de secesiune a Cataloniei în 2017.
În urma deciziei instanţei britanice, mandatul european de arestare a fost restituit autorităţilor spaniole, cu menţiunea că dacă există ''informaţii cu privire la istoricul infracţional anterior al persoanei în cauză sau orice altă informaţie despre gravitatea infracţiunii'', mandatul poate fi retrimis Marii Britanii în vederea reexaminării cererii.
Surse judiciare au declarat agenţiei EFE că solicitarea formulată de autorităţile spaniole a fost considerată a fi ''disproporţionată'' pentru că, fiind vorba despre infracţiunea de nesupunere, se înţelege că este vorba doar de o ''problemă de ordine publică''.
Clara Ponsati se numără printre cei nouă politicieni catalani care au fugit din Spania pentru a evita arestarea şi pe numele cărora autorităţile spaniole au emis mandate europene de arestare. Aceste mandate au la bază sentinţa dată pe 14 octombrie de Curtea Supremă spaniolă, care a condamnat la pedepse de închisoare cu executare alţi nouă lideri separatişti catalani. Printre cei a căror extrădare este cerută de Madrid se numără şi fostul preşedinte al guvernului regional catalan, Carles Puigdemont, care s-a refugiat în Belgia
Justiţia britanică respinge extrădarea unei separatiste catalane cerută de Spania
Explorează subiectul
Articole Similare

10
Serviciile secrete iraniene ar fi transmis un mesaj către SUA pentru inițierea negocierilor. Americanii neagă tot (dezvăluire CNN)
10

1.380
Marine Le Pen bate cu pumnul în masă: 'Europenii să cumpere armament francez dacă vor protecție nucleară'. Ce spune despre planul lui Macron
1.380

2.068
Putin acuză Ucraina de „atac terorist” după scufundarea navei metanier ruse în Mediterana: „Regimul de la Kiev mușcă mâna care îi dă să mănânce, UE”
2.068

1.820
VIDEO Șeful Pentagonului vine cu detalii despre ”Marele val”: Operațiunea ”Epic Fury” se intensifică serios
1.820

2.447
Radu Tudor, analiză care răspunde la întrebarea aflată pe buzele tuturor ”A început al 3 lea Război Mondial?”: Detalii care ne dau fiori
2.447

62
Putin a ordonat eliberarea a doi prizonieri de război cu dublă cetățenie ucraineană și maghiară
62

1.767
Operațiunea Israelului împotriva Iranului nu era programată acum: Ministrul israelian al Apărării explică motivul devansării
1.767

45
Donald Trump va asista la ceremonia de repatriere a militarilor americani ucişi în războiul cu Iranul
45

2.221
Ultra-bogaţii din Dubai plătesc și 200.000 de dolari pe biletele de avion. Dau o bună parte din avere pentru a fugi de război
2.221

3.217
Casa Albă vine cu detalii de ultimă oră despre operațiunea ”Epic Fury”: Se discută despre posibilitatea unei operațiuni terestre în Iran
3.217

5.625
Răsturnare de situație: Spania cedează după presiunea lui Trump. Acord de cooperare cu armata SUA în războiul cu Iran, anunță Casa Albă / Reacția Madridului
5.625

5.590
Vladimir Putin amenință Europa cu un șoc energetic de proporții. Rusia ar putea sista 'chiar acum' livrările de gaze: "Se cheamă gândit cu voce tare"
5.590

16.640
VIDEO Marele ayatollah iranian a emis Fatwa pentru uciderea lui Donald Trump: Legea este obligatorie pentru toți musulmanii șiiți
16.640

















Comentează