Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Justiția franceză a dezbătut un caz inedit, după ce un tren a ucis o pisică

italy24
pisica-tren

Un tribunal francez a găsit operatorul feroviar național vinovat de neglijență după ce un tren TGV care pornea din gară a trecut peste o pisică ascunsă pe șine, relatează Mediafax.

Moartea pisicii, numită Neko, în ianuarie, în gara Montparnasse din Paris, a provocat indignare, iar ministrul de interne, Gérald Darmanin, s-a declarat "deosebit de șocat".

Pasagerii Georgia și fiica ei de 15 ani, Melaina, au declarat că animalul lor de companie a scăpat din geanta de voiaj și a dispărut sub un tren de mare viteză în timp ce se pregătea să plece din Paris spre Bordeaux, în sud-vestul Franței, cu 800 de pasageri la bord, potrivit The Guardian.

După 20 de minute în care au încercat să convingă personalul să o salveze, trenul a plecat, omorând pisica.

"Am văzut-o tăiată în două", a povestit Melaina la vremea respectivă pentru asociația 30 Million Friends. "Ne-au spus că nu era problema lor, că era doar o pisică și că ar fi trebuit să o ținem în lesă".

SNCF le-a oferit proprietarilor pisicii un bilet gratuit spre Bordeaux drept compensație. Asociația a depus o plângere pentru "abuzuri grave și cruzime care au dus la moartea unui animal".

Această acuzație permite o amendă de până la 75.000 de euro (64.000 de lire sterline) și o pedeapsă cu închisoarea de cinci ani, dar, în acest caz, un tribunal din Paris a amendat SNCF cu 1.000 de euro pentru "neglijență", hotărând că uciderea animalului a fost cauzată "involuntar".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.