Justiţia italiană a ridicat carantina pentru echipele Torino, Salernitana şi Udinese

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 08-01-2022

Actualizat: 08-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: graiul.ro

Serie A a câştigat sâmbătă acţiunea în justiţie împotriva deciziilor de carantinare impuse jucătorilor de la Torino, Salernitana şi Udinese. Prin urmare, cele trei cluburi îşi vor putea juca meciurile de duminică, din etapa a XXI-a, potrivit news.ro.

Într-un comunicat, liga italiană şi-a exprimat speranţa "că se va putea realiza rapid o standardizare a intervenţiilor agenţiilor locale de sănătate, în conformitate cu legea şi protocoalele sportive".

Citește și: PEDEAPSĂ DURĂ cerută de procurorii DNA în cazul ex-secretarului de stat Mihnea Costoiu

Pe de altă parte, justiţia a confirmat carantina jucătorilor de la Bologna, care trebuie să joace duminică, de la ora 15.30, la Cagliari, pentru că "doar doi-trei jucători ar fi primit a 3-a doză” şi "doi ar fi primit prima doză doar săptămâna aceasta”, conform Gazzetta dello Sport.

Torino va evolua cu Fiorentina, Udinese cu Atalanta, iar Salernitana cu Verona.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri