Kaavan, elefantul ale cărui condiţii precare de viaţă au impresionat o lume întreagă, va fi transferat în Cambodgia

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 12-10-2020

Actualizat: 12-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Kaavan, elefantul singuratic ale cărui condiţii precare de viaţă din Pakistan au impresionat o lume întreagă, va fi relocat la un sanctuar cambodgian în noiembrie, a anunţat luni organizaţia pentru protecţia animalelor Four Paws, potrivit DPA, potrivit Agerpres.

Kaavan urmează să fie mutat în sanctuarul cambodgian până la sfârşitul lunii viitoare.

Aranjamentele de călătorie includ punerea la dispoziţie a unei aeronave adecvate, în contextul în care cuşca de transport a acestuia, în curs de construire, cântăreşte peste 5 tone şi are o înălţime de 3 metri, a precizat Four Paws, aflată la originea transferului.

Citește și: După cazul Baranga, jurnalista Ioana Ene Dogioiu îl dă în vileag pe șeful Grupului de Comunicare Strategică: ‘Este o persoană fără diplomă de licență’

Veterinarii de la Four Paws au evaluat sănătatea fizică şi emoţională a lui Kaavan pentru a vedea dacă acesta este apt pentru o călătorie cu avionul şi suficient de stabil pentru o viaţă nouă alături de alţi elefanţi.

În iulie, autorităţile pakistaneze anunţaseră că elefantul va fi mutat într-un sanctuar.

Kaavan trăise în condiţii extrem de precare, adesea în lanţuri, într-o mică incintă a grădinii zoologice Marghazar din Islamabad timp de peste trei decenii. Elefantul asiatic avea 1 an când a sosit din Sri Lanka în 1985.

Situaţia lui Kaavan a atras atenţia comunităţii internaţionale, una dintre vedetele impresionate de soarta sa fiind cântăreaţa şi activista pentru drepturile animalelor Cher. O petiţie online pentru eliberarea elefantului a adunat peste 200.000 de semnături în 2016.

Sanctuarul cambodgian a fost ales deoarece găzduieşte peste 80 de elefanţi şi beneficiază de serviciile unor specialişti în creşterea pachidermelor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri