Preşedintele afgan Ashraf Ghani a dat vina pentru deteriorarea situaţiei de securitate din ţara sa pe decizia "bruscă" a SUA de a-şi retrage toţi militarii din Afganistan, dar a afirmat că guvernul său are un plan de a stabiliza situaţia în termen de şase luni, relatează agenţiile de presă France Presse şi Reuters.
"Situaţia actuală are drept cauză decizia bruscă" a Washingtonului, a declarat el într-un discurs rostit în parlamentul afgan pe fondul ofensivei desfăşurate în toate direcţiile de către talibani. După ce au ocupat vaste zone rurale în ultimele trei luni, odată cu retragerea definitivă a trupelor străine, insurgenţii au continuat încercuirea a trei mari oraşe din ţară în ultimele zile.
Evocând un proces de pace "importat", Ghani a acuzat Washingtonul că a forţat "distrugerea Republicii" şi "legitimarea" talibanilor, negociind direct cu ei la Doha, negocieri care au dus la începutul anului 2020 la un acord ce prevedea retragerea trupelor străine din Afganistan.
În discursul său, preşedintele afgan a spus că guvernul său a pregătit un plan extins pe şase luni vizând stoparea avansării talibanilor şi că acest plan se bucură de sprijinul SUA, dar nu a oferit detalii.
Talibanii se vor îndrepta în direcţia păcii numai în cazul în care deteriorarea situaţiei va fi oprită de către trupele guvernamentale, a spus Ghani.
Forţele afgane nu au opus decât o rezistenţă slabă în faţa ofensivei talibanilor şi controlează în mare măsură doar principalele rute şi capitalele provinciale.
Dar, în timp ce retragerea forţelor internaţionale este aproape încheiată, lupte urbane se dau de mai multe zile între forţele afgane şi talibani la Lashkar Gah, una din cele trei capitale provinciale afgane aflate sub ameninţarea directă a insurgenţilor. Confruntări între trupele guvernamentale şi talibani au loc şi în suburbiile Kandaharului şi Heratului, al doilea şi, respectiv, al treilea oraş ca mărime a populaţiei din ţară, notează AFP.
Negocieri de pace între guvernul afgan şi talibani au început anul trecut în capitala qatariotă Doha, dar fără să fi înregistrat progrese substanţiale, în pofida desfăşurării câtorva runde.
Cu toate acestea, cele două părţi s-au angajat să accelereze discuţiile în cadrul unei recente întâlniri la Doha între o delegaţia politică afgană de rang înalt şi talibani, notează Reuters.
Ghani a declarat că insurgenţii talibani nu au rupt legăturile cu grupările teroriste şi şi-au intensificat atacurile împotriva femeilor şi activiştilor societăţii civile din Afganistan.
A venit timpul ca talibanii şi guvernul afgan să se accepte unul pe altul şi să se îndrepte spre o rezolvare paşnică a conflictului, a subliniat preşedintele afgan, citat de Reuters.
Talibanii au respins imediat acuzaţiile preşedintelui afgan. Zabihullah Mujahid, un purtător de cuvânt al talibanilor, a calificat drept "absurdităţi" afirmaţiile lui Ghani într-o postare pe Twitter.
"Declaraţiile de război, acuzaţiile şi minciunile nu pot prelungi viaţa guvernului Ghani; timpul lui s-a scurs, cu voia lui Allah", afirmă acesta în mesajul său de pe Twitter, într-un gest aparent de respingere a noii oferte din partea preşedintelui afgan de a se aşeza la masa tratativelor.
Președintele afgan acuză Washington-ul de distrugerea Republicii
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

20
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
20

225
Daniel Dăianu crede că inteligența artificială poate amenința supraviețuirea umanității. Le poate spune oamenilor: Până aici
225

1.402
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
1.402

1.253
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
1.253

748
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
748

1.228
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.228

1.448
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
1.448

3.650
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
3.650

2.603
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
2.603

1.897
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
1.897

1.931
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
1.931

1.391
Trupa Holograf anunță unde și când fanii își pot lua rămas bun de la Iulian Vrabete: "Ne ajută mult să simțim cât de mulți oameni l-au iubit și l-au respectat pe Mugurel"
1.391

1.257
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.257

















Comentează