Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, va discuta în cadrul vizitei sale din Polonia şi România, care va începe joi, despre următoarele măsuri de răspuns la invazia Rusiei din Ucraina şi va reasigura cele două ţări, în întâlnirile cu liderii lor, de sprijinul Washingtonului, relatează miercuri Reuters.
Cele două ţări sunt tot mai neliniştite de agresiunea Rusiei din regiune şi sunt cele mai estice membre ale NATO, având graniţă cu Ucraina şi primind astfel refugiaţi ucraineni, comentează agenţia internaţională de presă, informează Agerpres.
Kamala Harris se va concentra pe mijloacele prin care statele membre ale NATO pot implementa sancţiunile economice adoptate şi pot merge înainte împreună, au spus înalţi oficiali ai administraţiei americane.
Ea se va întâlni de asemenea cu refugiaţi ucraineni din Polonia şi va discuta despre continuarea ajutorului umanitar şi a asistenţei de securitate pentru Ucraina şi regiune, potrivit oficialilor.
Numărul refugiaţilor plecaţi din Ucraina din cauza războiului a trecut de două milioane.
Vicepreşedinta SUA va discuta despre aceste chestiuni la Varşovia şi cu premierul canadian Justin Trudeau, care se află de asemenea în regiune, au mai spus sursele citate.
"O mare parte din discuţiile din cele două capitale vor fi despre următorii paşi, despre cum se poate merge înainte", a precizat unul dintre oficiali.
Vizita Kamalei Harris în Europa de Est survine după participarea la Conferinţa de Securitate de la Munchen, din Germania, când invazia rusă din Ucraina devenea iminentă. Ea s-a întâlnit acolo cu aliaţii şi partenerii SUA, inclusiv cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în încercarea de a-i ţine uniţi pe aliaţii europeni.
Vizita vicepreşedintei americane în Polonia şi România este un semn al încrederii tot mai mari a preşedintelui Joe Biden în capacitatea ei de a se ocupa de diplomaţia la nivel înalt, comentează Reuters. În plus, este de asemenea un efort al administraţiei americane de a-i reasigura pe aliaţii neliniştiţi şi de a-şi continua campania de a izola Moscova pe plan internaţional, chiar dacă SUA încearcă să evite un conflict direct cu Rusia.
Marţi, SUA au respins o ofertă surpriză a Poloniei de a-şi transfera avioanele de luptă MiG-29, de producţie rusească, la o bază americană din Germania ca un mijloc de a sprijini forţele aeriene ucrainene în apărarea lor împotriva invaziei ruse.
Oficialii administraţiei americane citaţi de Reuters au spus că dialogul despre cele mai bune mijloace de a oferi asistenţă de securitate Ucrainei va continua, dar nu au dat detalii despre cum va discuta Kamala Harris această chestiune cu Polonia.
Kamal Harris va reitera în cadrul vizitei mesajul că preşedintele rus Vladimir Putin "a făcut o greşeală care va duce la o înfrângere strategică răsunătoare pentru Rusia", a spus unul dintre oficialii administraţiei americane.
Kamala Harris vine în România și ne va informa despre următoarele sancțiuni împotriva Rusiei
Explorează subiectul
Articole Similare

151
Cum să profiți la maximum de primăvară: cele 5 sfaturi care îți vor schimba stilul de viață
151

372
Ministrul Oana Țoiu, ultimele date despre românii prinși în conflictul din Orientul Mijlociu. Planurile de evacuare, discutate mâine
372

1.767
Semnal de la Cartierul General din Europa: NATO își ajustează postura militară în contextul crizei din Iran
1.767

2.663
VIDEO Guvernul anunță marele viraj la pensii: bani în plus pentru 2,8 milioane de pensionari
2.663

1.459
Cinci eleve au fost ucise în sudul Iranului. Numărul victimelor a început să crească
1.459

1.550
VIDEO Ministrul Muncii îl contrazice pe Bolojan: 'Nu poți corecta bugetul pe spatele copiilor. 80 de lei e rușinos'
1.550

3.972
SUA intensifică ofensiva: Nouă nave iraniene, 'relativ mari şi importante' au fost scufundate
3.972

5.620
Alertă! Virus android invincibil: Preia controlul total al telefonului și nu poate fi dezinstalat. Gândește singur și îți golește conturile
5.620

4.047
VIDEO Iran sub cupola de foc: Civilii părăsesc capitala, în timp ce Netanyahu anunță că loviturile asupra Teheranului se intensifică
4.047

2.066
Armata israeliană mobilizează 100.000 de rezerviști pentru ofensiva împotriva Iranului
2.066

3.049
MAE anunță prima repatriere din zona de conflict: 300 de români, în curs de evacuare; Autoritățile încă nu cunosc numărul exact al conaționalilor din EAU
3.049

4.759
Baza Al Salam din Abu Dhabi, în flăcări după atacul iranian cu dronă – Franța denunță „atacuri masive și nejustificate”
4.759

6.760
Iranul va lovi hotelurile din Bahrein. Americanii sunt rugați să părăsească cât mai repede zona
6.760

















Comentează