Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kamila Valieva a fost suspendată patru ani pentru dopaj

www.satuharapan.com
dopaj, doping

Patinatoarea rusă Kamila Valieva, în vârstă de 17 ani, campioană olimpică pe echipe la Jocurile Olimpice din 2022, a fost suspendată timp de patru ani pentru dopaj, a anunţat, luni, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), potrivit news.ro

Ea a fost testată pozitiv cu trimetazidină (interzisă de Agenţia Mondială Antidoping din 2014), la sfârşitul anului 2021.

Decizia judecătorilor TAS vine la capătul unui caz complex, din cauza vârstei lui Valieva (15 ani) la momentul depistării testului pozitiv la Jocurile din 2022 şi a deciziei comisiei disciplinare independente a autorităţii antidoping din Rusia (RUSADA) de a nu o suspenda iniţial pe sportivă.

Suspendarea sa a intrat în vigoare în decembrie 2021, astfel că tânăra rusoaică ar trebui să poată concura la Jocurile Olimpice din 2026 de la Milano-Cortina.

"Kamila Valieva a comis o încălcare a regulilor antidoping şi este sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de patru ani, începând cu 25 decembrie 2021", a precizat tribunalul de la Lausanne într-un comunicat.

Instanţa a adăugat că toate rezultatele competiţionale obţinute de la acea dată sunt anulate, inclusiv medalia de aur pe care în proba pe echipe la Jocurile din 2022.

În timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a decis că nu vor fi acordate medalii pentru proba de patinaj artistic pe echipe până când cazul Valieva nu va fi rezolvat.

Statele Unite au luat argintul, Japonia a obţinut bronzul, iar Canada s-a clasat pe locul patru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.