Karim Benzema s-a accidentat la piciorul stâng

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 29-08-2023

Actualizat: 29-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: marca.com


Atacantul Karim Benzema s-a accidentat la piciorul stâng la meciul câştigat de echipa sa Al-Ittihad cu 3-0 în faţa formaţiei Al-Wehda, luni, în etapa a patra a campionatului Arabiei Saudite, potrivit news.ro.

Fostul jucător de la Real Madrid, care a sosit în Arabia Saudită în această vară, a ieşit şchiopătând de pe teren chiar înainte de pauză, când scorul era încă egal.

El a fost înlocuit de mijlocaşul portughez Jota, despre care se spunea că va părăsi clubul.

De la sosirea sa în Arabia Saudită, Benzema, care a fost promovat căpitan la ultimele două meciuri, a marcat un gol şi a oferit două pase de gol în patru partide.

Al-Ittihad a trecut de Al-Wehda în repriza secundă, graţie lui Romarinho (63), Jota (67) şi Igor Coronado (73).

Victoria îi menţine pe cei de la Jeddah în fruntea clasamentului, cu două puncte avans faţă de Al-Hilal, următorul adversar.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri