Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Karoly Borbely, fost ministru al telecomunicaţiilor, a fost desemnat noul CEO al Hidroelectrica

Facebook
Karoly Borbely

Karoly Borbely, fost ministru al telecomunicaţiilor şi cel care a coordonat cea mai mare vânzare de acţiuni din istoria României, cea de 9,3 miliarde de lei prin care Fondul Proprietatea a ieşit din acţionariatul Hidroelectrica, a fost desemnat director general al Hidroelectrica, relatează Mediafax.

El va ţine astfel cârmele celei mai valoroase companii din România, cu o evaluare bursieră de circa 52,6 mld. lei (aproape 10 mld. euro).

Bogdan Badea, cel care se află la conducerea Hidroelectrica din vara lui 2017, a devenit director de investiţii, potrivit informaţiilor Ziarului Financiar. Marian Fetita, manager de departament, a fost desemnat CFO (director financiar).

Chief Operation Officer (COO) a fost desemnat Ianas Rădoi – care era inginer şef al Hidroelectrica, iar Radu Constantin – head of trading department din octombrie 2022 - în funcţia de CIA administrativ.

Statul român are 80% din Hidroelectrica, fondurile de pensii private Pilon II aproape 10%, iar restul alţi investitori.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.